Producătorii agricoli se pot înscrie la un fond mutual până la 15 mai 2014

Producătorii agricoli se pot înscrie până la 15 mai 2014 la un fond mutual pentru gestionarea riscurilor în agricultură, iar cei care nu aderă la o astfel de structură vor primi subvenţii în limita a 20% din formele de sprijin susţinute din bugetul naţional, au decis, marţi, senatorii.
Economica.net - mar, 08 oct. 2013, 12:35
Producătorii agricoli se pot înscrie la un fond mutual până la 15 mai 2014

Senatul a adoptat, cu amendamente, un proiect de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 64/2013 privind înfiinţarea şi acreditarea fondurilor mutuale pentru gestionarea riscurilor în agricultură şi acordarea de compensaţii financiare membrilor pentru pierderile economice cauzate de boli ale animalelor, ale plantelor sau de un incident de mediu.

Senatorii şi-au însuşit un amendament al Comisiei pentru agricultură, modificând termenul propus iniţial de Guvern, 1 martie 2014.

Modificarea a fost făcută, potrivit iniţiatorilor amendamentului, pentru corelarea cu data depunerii la APIA a documentaţiilor pentru sprijin.

Fondurile mutuale, organizaţii neguvernamentale deschise, apolitice, fără scop lucrativ, cu personalitate juridică şi care accesează scheme de susţinere prin contribuţii financiare, potrivit acestei ordonanţe de urgenţă, se acreditează de către Ministerul Agriculturii.

Potrivit proiectului, sursele compensaţiei financiare plătite de către fondul mutual sunt contribuţia Uniunii Europene şi de la bugetul de stat, contribuţia membrilor sau împrumuturi bancare încheiate de fonduri în condiţii de piaţă.

Senatul a adoptat acest proiect, cu 105 voturi „pentru” şi două abţineri, în calitate de primă Cameră sesizată.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a anunţat în august că fermierii pot să solicite acreditarea instituţiei pentru aderarea la fondurile mutuale şi că pot fi înfiinţate cel mult trei astfel de instrumente de despăgubiri în agricultura românească.

Prin participarea la fondul mutual, fermierii sunt acoperiţi pentru riscurile neacoperite de societăţile de asigurare, precum grindină, secetă, pierderile de venit cauzate din anumite probleme, boli care apar pe piaţă.

La fondul mutual poate adera orice fermier care înregistrează venituri atât individual, cât şi prin asociaţiile din care fac parte.

Fondul se constituie din 65% contribuţie naţională şi a Uniunii Europene şi 35% din contribuţia membrilor şi trebuie să acopere toate sectoarele din agricultură.

Te-ar mai putea interesa și
Iranul se declară pregătit pentru şase luni de război. Noi atacuri în ţările din Golf
Iranul se declară pregătit pentru şase luni de război. Noi atacuri în ţările din Golf
Iranul susţine este capabil să lupte încă cel puţin şase luni împotriva Statelor Unite şi Israelului, care duminică dimineaţă a lovit un hotel din inima Beirutului, acuzat că......
Record trist în România: 49 de ani de la cutremurul din 1977, suntem cei mai expuși europeni. Peste jumătate știm ce ne așteaptă, sub 20% luăm și măsuri. Cum te protejezi cu nici 20 de euro pe lună
Record trist în România: 49 de ani de la cutremurul din 1977, suntem cei mai expuși europeni. Peste jumătate știm ce ...
La 49 de ani de la cutremurul dezastruos din 4 martie 1977, când zeci de mii de familii și-au pierdut locuința și peste ...
Miliardarul Ahmetov aduce oțel ucrainean în România: Metinvest livrează din cea mai mare uzină din Ucraina
Miliardarul Ahmetov aduce oțel ucrainean în România: Metinvest livrează din cea mai mare uzină din Ucraina
Producătorul ucrainean de oțel Kametstal, care este deținut de Rinat Ahmetov prin gupul Metinvest, produce și livrează ...
Cinci scenarii pentru ca prețul carburanților să nu ajungă 10 lei pe litru în benzinării. Anunț de la ministrul Energiei
Cinci scenarii pentru ca prețul carburanților să nu ajungă 10 lei pe litru în benzinării. Anunț de la ministrul Energiei
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a spus sâmbătă că este „extrem de important” ca în România preţul carburanţilor ...