Producătorii auto prezintă noile vehicule electrice şi aplicaţii AI la Salonul Auto de la Beijing

Marii producători auto globali îşi prezintă cele mai recente vehicule electrice (EV) şi aplicaţii de inteligenţă artificială (AI) la Salonul Auto de la Beijing, care se desfăşoară în perioada 24 aprilie - 3 mai, maşinile verzi atrăgând atenţia în urma majorării preţurilor la benzină şi motorină, ca efect al războiului din Iran, transmit Kyodo şi Reuters.
AGERPRES - vin, 24 apr. 2026, 12:31
Producătorii auto prezintă noile vehicule electrice şi aplicaţii AI la Salonul Auto de la Beijing

Aproximativ 1.450 de maşini vor fi prezentate la evenimentul bienal, iar aproximativ 180 de modele vor fi lansate pentru prima dată pe plan global. Suprafaţa expoziţiei este de 380.000 metri pătraţi, una din cele mai mari din lume, conform organizatorilor.

China este cea mai mare piaţă auto din lume iar anul trecut vehiculele propulsate cu forme noi de energie (NEV), cum ar fi EV şi hibride plug-in, au fost responsabile pentru aproximativ 50% din vânzările de maşini noi în statul asiatic.

De la taxiuri autonome la maşini zburătoare, China caută să-şi majoreze semnificativ exporturile de tehnologie de ultimă generaţie pentru vehicule, o strategie care reflectă atât ambiţiile sale globale cât şi realităţile economice dure.

Războiul îndelungat al preţurilor maşinilor în cea de-a doua economie mondială a lăsat China cu un surplus de vehicule, inclusiv EV, produse de firme care nu sunt cunoscute în Occident.

În primul trimestru din acest an, vânzările de maşini în China au înregistrat în ritm anual un declin de 18%, iar piaţa auto ar urma să stagneze sau să scadă în viitorul apropiat. Pieţele externe oferă promisiunea unor marje de profit mai ridicate şi majorări semnificative ale volumelor de vânzări, susţin analiştii. Aceasta înseamnă că perspectivele privind creşterea pieţei auto globale vor fi atent analizate în cadrul Salonului Auto de la Beijing.

Deja exporturile auto ale Chinei au crescut semnificativ anul trecut, ajungând la 5,8 milioane de maşini, un avans de aproape 20% faţă de 2024, conform datelor din industrie.

Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM) a estimat joi că exporturile totale de vehicule ale statului asiatic ar urma să crească cu 4% anul acesta, la 7,4 milioane de unităţi.

„Au ajuns într-un punct în care ei ştiu că nu este vorba doar despre China”, a explicat Pedro Pacheco, analist la firma de cercetare Gartner, referindu-se la producătorii auto chinezi. „Ei au de asemenea o foaie de parcurs pentru lansarea tehnologiei în Europe, America Latină, Asia de Sud-Est”, a adăugat acesta.

eocamdată, piaţa din SUA este practic închisă pentru maşinile chinezeşti.

De asemenea, producătorii EV chinezi sunt afectaţi de taxe vamale în Europa, dar ei încă pot fi competitivi aici, apreciază analiştii.

„China nu este o ţară emergentă în industria auto. Este o ţară de top, la cel mai înalt nivel”, a declarat pentru Reuters Francois Roudier, secretar general al Organizaţiei Internaţionale a Producătorilor de Autovehicule (OICA), la Beijing.

Te-ar mai putea interesa și
Câţi bani au românii în bănci, în depozite la vedere – Analiză Revolut/European Wealth Drain Index
Câţi bani au românii în bănci, în depozite la vedere – Analiză Revolut/European Wealth Drain Index
Gospodăriile din România deţin 200,7 miliarde de lei (38,2 miliarde de euro) în depozite bancare la vedere, iar investirea acestor sume în pieţe de capital diversificate ar putea genera anual......
evomag: vânzările de electrocasnice au crescut cu peste 50% în T3. Valoarea medie a coșului de cumpărături a avansat cu 11%
evomag: vânzările de electrocasnice au crescut cu peste 50% în T3. Valoarea medie a coșului de cumpărături a avansat ...
Vânzările de electrocasnice ale evomag au crescut valoric cu peste 50% în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu ...
OMV Petrom a investit 115 milioane de euro in modernizarea infrastructurii electrice a Petrobrazi
OMV Petrom a investit 115 milioane de euro in modernizarea infrastructurii electrice a Petrobrazi
OMV Petrom, cel mai mare producator integrat de energie din Europa de Sud-Est, a investit circa 115 de milioane de euro pentru ...
Record. Cea mai caldă vară pentru 1,3 miliarde de persoane de pe glob – analiză AFP pe baza datelor Copernicus
Record. Cea mai caldă vară pentru 1,3 miliarde de persoane de pe glob – analiză AFP pe baza datelor Copernicus
Valuri de căldură în Europa, fum toxic în Indonezia, culturi uscate în Sudan: 1,3 miliarde de oameni de pe Pământ ...