Producătorii de medicamente generice cer un calcul diferenţiat al taxei clawback

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) solicită mai multă transparenţă în procesul de calculare al taxei clawback, în contextul menţinerii unui nivel nejustifcat de mare al cuantumului, care nu poate fi explicat prin creşterea consumului de medicamente.
Economica.net - vin, 22 apr. 2016, 09:23
Producătorii de medicamente generice cer un calcul diferenţiat al taxei clawback

APMGR atrage atenţia că existenţa unei fraude de peste 9,4 milioane de lei în modul de utilizare al fondurilor alocate cheltuielilor cu medicamente de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, făcută publică în ultimul raport de audit al Curţii de Conturi, este îngrijorătoare pentru producătorii de medicamente întrucât determină creşterea artificială a taxei clawback, a anunţat vineri asociaţia.

„Autorităţile au datoria să corecteze această fraudare flagrantă a sistemului public de sănătate, iar o prima măsură ar putea să fie mai multă transparenţă în modul de calcul al taxei clawback, solicitată de nenumărate ori de către industria farmaceutică”, a declarat Laurenţiu Mihai, director executiv APMGR.

Reprezentanţii producătorilor de medicamente susţin că, în lipsa acestei măsuri, „CNAS nu va avea niciun interes să stopeze frauda din sistemul public de sănătate întrucât aceasta este transferată în totalitate în sarcina producătorilor de medicamente prin taxa clawback”.

Producătorii de medicamente generice spun că, din cauza acestei taxe, au fost nevoiţi în ultimii ani să disponibilizeze peste 500 de angajaţi şi să închidă linii întregi de producţie de medicamente, ceea ce a dus la dispariţia a peste 2.000 de medicamente cu preţuri accesibile de pe piaţă.

„Menţinerea actualului sistem va duce la intrarea în colaps a industriei locale producătoare exclusiv de medicamente generice şi va lipsi milioane de pacienţi de medicamente vitale”, spune asociaţia.

Asociaţia propune implementarea imediată a unui calcul diferenţiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, bazat pe introducerea unei proporţii de maximum 65% în calculul procentului ‘p’ din formula clawback.

Propunerea are la bază sistemul actual de stabilire a preţului pentru medicamentele generice (maxim 65% din preţul medicamentului inovativ corespunzător) şi a fost deja acceptată de autorităţi că fiind neutră din punct de vedere bugetar.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Rusia îl convoacă pentru joi pe însărcinatul cu afaceri al României la Moscova
Însărcinatul cu afaceri al României la Moscova a fost convocat pentru joi la Ministerul Afacerilor Externe al Federaţiei Ruse, a informat miercuri ministerul rus, transmite agenţia de presă......
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Cresc dobânzile? BCE vrea majorarea lor din cauza războiului din Iran şi inflaţia din zona euro
Isabel Schnabel, membru în Comitetul Executiv al BCE, a declarat marţi că dobânzile trebuie majorate în continuare, ...
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Penny a ajuns la o rețea de 471 de magazine. A inaugurat o nouă unitate în județul Vâlcea
Discounterul german Penny inaugurează primul magazin din Băbeni, județul Vâlcea, și ajunge la 471 de unități la nivel ...
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Ce poți face când ai pană, rămâi fără combustibil sau o defecțiune te lasă pe marginea drumului
Atunci când o mașină se oprește în timpul unei călătorii, problema rareori se rezumă doar la o defecțiune tehnică. ...