Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing – surse Reuters

Negociatorii care îi reprezintă pe producătorii francezi de coniac au sugerat preţuri minime pentru exporturile către China, între 20 şi 300 de dolari pe litru, în cadrul discuţiilor menite să încheie disputa privind taxele vamale cu Beijingul, conform unui document analizat de Reuters, transmite Agerpres.
AGERPRES - J, 12 iun. 2025, 21:15
Producătorii francezi de coniac sunt de acord să ofere prețuri minime pentru exporturile în China, pentru a închide negocierile privind taxele vamale impuse de Beijing - surse Reuters

Preţurile minime sunt parte a eforturilor de a evita taxe vamale permanente de până la 39%, pe fondul negocierilor tensionate cu Ministerul Comerţului din China, care a deschis o anchetă anti-dumping privind coniacul importat din UE. China este cea mai mare piaţă de coniac din lume în funcţie de valoare.

Propunerea privind preţurile minime a fost trimisă producătorilor spre aprobare în urmă cu câteva săptămâni de o firmă de avocatură din Paris, GIDE, care negociază în numele producătorilor de coniac, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Un purtător de cuvânt al GIDE a refuzat să facă comentarii.

Industria băuturilor spirtoase, afectată de scăderea vânzărilor şi a ameninţarea taxelor vamale din Statele Unite, este o altă piaţă cheie care caută să obţină un acord cu China, după ce Beijingul a ameninţat că va impune taxe vamale, în ianuarie 2024. Decizia Chinei vine după ce Comisia Europeană a anunţat impunerea de tarife vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice (EV) din statul asiatic, ceea ce a provocat cel mai mare conflict cu Beijingul din ultimul deceniu.

Franţa, printre ai cărei producători se află LVMH, Remy Cointreau şi PernodRicard, exportă cantităţi imense de băuturi spirtoase în statul asiatic şi este văzută ca principala ţintă a taxelor vamale suplimentare la coniac, după ce Parisul şi-a exprimat sprijinul faţă de eforturile CE de protejare a pieţei interne EV.

O serie de întâlniri politice în Paris şi discuţii tehnice la Beijing săptămâna trecută au sporit speranţele că se va ajunge la un acord. Dar discuţiile s-au încheiat fără un acord, rămânând doar câteva zile până la termenul limită din 5 iulie stabilit de Beijing pentru a încheia ancheta.

Separat, şeful Federaţiei Exportatorilor Francezi de Vinuri şi Băuturi Spirtoase (FEVS), Gabriel Picard, a declarat pentru publicaţia Le Figaro că s-a ajuns la un acord „în principiu” cu autorităţile chineze pentru ridicarea restricţiilor comerciale, în schimbul unor preţuri minime. El nu a dat detalii suplimentare ci a spus doar că recenta convorbire telefonică între preşedinţii Macron şi Xi Jingping a fost de ajutor.

În lista de preţuri analizată de Reuters este inclus „un preţ minim de import” pentru diferite mărci de coniac, în funcţie de vechimea produsului, variind de la doi ani pentru cele mai ieftine coniacuri „Very Special” (VS) la cele mai scumpe „Extra Extra Old”, cu o vechime de 14 ani sau mai mult.

Conform ofertei, coniacul VS va avea un preţ minim de import de 144,70 de yuani (20,16 dolari) pe litru, în timp ce „Very Superior Old Pale” (VSOP), cu o vechime de cel puţin patru ani, va avea un preţ de 177,92 de yuani.

Marca premium „Extra Old1 (XO) va costa 526,52 de yuani iar categoria XXO va costa cel puţin 2.126.07 de yuani (296,16 dolari ) pe litru.

Reprezentanţii Biroului Naţional Interprofesional al Coniacului din Franţa (BNIC) nu au dorit să facă comentarii privind preţurile, citând confidenţialitatea negocierilor.

Preţurile din document se referă la preţul plătit pentru coniac de importatorii din China, în timp ce distribuitorii, vânzătorii en gros, retailerii şi consumatorii plătesc mai mult.

Sursa foto: Wikipedia

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...