Producătorii români de mere, afectaţi de concurenţa celor din Polonia şi Ungaria

Din cele peste 60.000 de tone de mere obţinute anul trecut în judeţul Mureş doar 15-20% au fost valorificate pe piaţă din cauza preţului extrem de scăzut şi a concurenţei tot mai acerbe exercitată de producătorii din Polonia şi Ungaria.
Economica.net - mie, 13 mart. 2019, 15:36
Producătorii români de mere, afectaţi de concurenţa celor din Polonia şi Ungaria

„Dacă în 2016-2017 am fost afectaţi de îngheţ în perioada înfloririi, a fost afectată producţia cu peste 60%, în 2018 am obţinut producţii foarte bune, singurul necaz este că la ora actuală se vinde foarte greu producţia de mere. Depozitul de mere de la Reghin e aproape umplut la capacitate fiindcă merele se vând foarte greu. La depozit la Reghin preţul de depozit e un leu plus TVA. Din discuţiile purtate cu fermierii, caută soluţii şi ei. Sunt blocaţi fiindcă aproape nu au fonduri pentru tăieri şi urmează stropirile”, a declarat şeful Direcţiei Agricole Judeţene Mureş, Ioan Rus.

Potrivit acestuia, în judeţul Mureş mai există 2.000 de hectare de livezi de măr care au dat în toamnă o recoltă de peste 30 de tone pe hectar, cu aproape 40% mai mult decât în anul anterior.

Micii producători de mere susţin că ei sunt cei mai afectaţi, întrucât nu au putut valorifica pe piaţă nici măcar 20% din producţie, dar că nici nu îşi permit individual construirea de depozite cu atmosferă controlată în care să îşi depoziteze marfa, întrucât în zonă nu există deschidere pentru înfiinţarea de asociaţii de producători.

Fermierii spus că mare problemă este lipsa unei reţele de desfacere, dar şi preţul scăzut de pe piaţă, situat între 1 leu şi 1,20 lei/ kilogram, care nu acoperă nici măcar cheltuielile de producţie.

Una dintre problemele care a dus la eşecul mărului de Batoş şi de Reghin în faţa concurenţei poloneze şi ungureşti este legată de aspectul mărului furnizat de micii producători, care deşi are calităţi nutritive şi gustative de excepţie, pierde teren în faţa aspectului estetic.

„Lumea caută mere frumoase în defavoare merelor gustoase şi sănătoase. Noi nu folosim atâtea pesticide, pentru că nu ne permitem”, a arătat producătorul Grigore Ardelean.

Acesta a spus că dacă nu va reuşi să îşi valorifice producţia în această primăvară, va vinde merele producătorilor de suc şi de ţuică, însă ia în calcul şi renunţarea la suprafaţa de livadă pe care o deţine.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susține că NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei
Putin susține că NATO se pregătește activ pentru un război împotriva Rusiei
NATO se pregăteşte activ pentru un război împotriva Rusiei, a susţinut marţi preşedintele rus Vladimir Putin, în faţa a sute de noi absolvenţi ai academiilor militare ruse reuniţi la......
Nicușor Dan, după consultările cu partidele politice: Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic minoritar
Nicușor Dan, după consultările cu partidele politice: Varianta care pare să se contureze este aceea a unui guvern politic ...
Varianta care pare să se contureze după consultările de marţi de la Cotroceni este cea a unui guvern minoritar, iar procesul ...
Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice
Hankook aduce iON în România, prima gamă de anvelope dedicată exclusiv vehiculelor electrice
Hankook lansează în România gama iON și devine primul brand la nivel mondial care deține o linie completă, dezvoltată ...
Rusia ar putea interzice exporturile de motorină, după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor sale
Rusia ar putea interzice exporturile de motorină, după atacurile ucrainene asupra rafinăriilor sale
Rusia ia în considerare interzicerea exporturilor de motorină, a anunţat vicepremierul Alexander Novak (foto), în timp ...