Producătorul român de elicoptere IAR Ghimbav Braşov se va lista pe piaţa principală a Bursei

Acţionarii IAR Ghimbav Braşov (IARV) au aprobat transferul acţiunilor societăţii pe piaţa reglementată Bursa de Valori Bucureşti (BVB), de pe piaţa Rasdaq, care se va desfiinţa până la toamnă. Acţiunile IARV cresc cu 4,77%
Adrian N. Ionescu - mie, 18 feb. 2015, 13:37
Producătorul român de elicoptere IAR Ghimbav Braşov se va lista pe piaţa principală a Bursei

Acţionarii IAR Gimbav Braşov (IARV) au „aprobat efectuarea demersurilor legale necesare pentru admiterea la tranzacţionare a acţiunilor societăţii pe piaţa reglementată Bursa de Valori Bucureşti (BVB)”, potrivit unui raport al companiei.

Practic, Guvernul este cel care a decis transferul pe piaţa principală a BVB, prin votul reprezentanţilor Ministerul Economiei, Comerţului şi Turismului, care deţine în numele Statului Român aproape 65% din acţiunile IARV. Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice mai are 7,3%, iar restul acţiunilor aparţin acţionarilor minoritari.

Acţiunile IARV creşteau miercuri după amiază, pe piaţa Rasdaq a BVB, cu 4,77%, până la 1,78 lei / titlu, în condiţii de lichiditate redusă (câteva mmii de acţiuni). La acrest preţ, valoarea de piaţă (capitalizarea bursieră) a companiei este de peste 32 de milioane de lei.

Piaţa Rasdaq se va desfiinţa, până la toamnă. O mare parte din cele 900 de companii de pe această piaţă se vor transfera pe piaţa alternativă. Sitemul alternativ de tranzacţiopnare ATS a fost rebranduită sub logo-ul AeRO, pentru a atrage IMM-urile cu perspective atrăgătoare de dezvoltare.

Totodată, multe zeci de companii au decis deja retragerea de pe piaţă, dar aceasta nu le va simţi lipsa.

Doar câteva companii au mai decis transferul pe piaţa principală a Bursei: Albalact (ALBZ), societatea de construcţii Napoca (NAPO, care lucrează la dezvoltarea aeroportului din Cluj Napoca), Mecanică Fină Bucureşti (MECE,  altădată o mândrie a economiei României, acum specializată în închirierea de proprietăţi), dezvoltatorul imobiliar industrial Mara Com Mixt Arad (MAXT) şi şantierul naval Severnav Drobeta Tr Severin (SEVE, a magnatului Cristian Burci)

Condiţiile generale pentru admiterea pe „piaţa reglementată” se referă la proporţia de acţiuni aflate în circulaţie liberă (free float – netezaurizate de acţionari majoritari sau semnificativi legaţi de companiei) şi la mărimea capitalurilor proprii ale companiei.

Piaţa reglementată” este termenul oficial pentru piaţa principală a BVB, dar nici ceea ce nu înseamnă că alte pieţe administrate de BVB S.A. nu ar fi reglementate, ci doar că rigorile de acces la… şi menţinere pe pieţele respective sunt mai puţin severe.

Pentru segmentul de piaţă Premium, capitalizarea free-float-ului trebuie să fie de peste  40 de milioane de euro (media valorii de piaţă a acţiunilor libere). Companiile candidate la segmentul Standard trebuie să aibă un free float de peste 25% şi capitalurile proprii din ultimul exerciţiu financiar sau capitalizarea anticipată de peste un milion de euro.

IAR Braşov

Veniturile Iar Ghimbav Braşov au crescut de 2,6 ori în primele nouă luni ale anului 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului 2013, până la la 66 de milioane de lei, iar cifra de afaceri netă s-a dublat până la 29,2 milioane de lei. Diferenţa se regăseşte mai ales în stocuri.
Compania a trecut la un profit de aproape un milion de lei , de la pierderi de 1,7 milioane.

IAR Braşov este parteneră cu Aibus şi acţionarii companiei au oferit recent Airbus Helicopters un teren de 12.000 metri pătraţi, necesar pentru dezvoltarea proiectului SuperPuma MK1.

Totodată, IARV ar urma să intre indirect în acţionariatul firmei din România a Airbus Helicopters după încheierea unui acord între Airbus Helicopters, Vadstena, Eurocopter România şi IAR, care să stipuleze strategia pentru repartizarea profiturilor celor două companii controlate de Airbus Helicopters, astfel încât IAR să aibă garanţia că va încasa dividende în anii în care oricare dintre cele două companii înregistrează profit.

Te-ar mai putea interesa și
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Şomajul în Germania ar urma să atingă în acest an cel mai ridicat nivel de după 2015 – studiu
Slăbiciunile economiei germane îşi vor face simţite efectele asupra pieţei muncii, iar numărul şomerilor ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani, relevă un studiu......
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace avertizează cu privire la îngheţarea războiului din Ucraina
Fostul ministru al apărării britanic Ben Wallace a avertizat cu privire la sugestiile referitoare la îngheţarea războiului ...
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Se reabilitează în sfârșit una dintre cele mai frumoase gări din România. Are peste 110 de ani
Gara din orașul Curtea de Argeș, care a fost construită la sfârșitul secolului XIX și este monument istoric, dar care ...
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz și-a crescut producția de gaze
Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, controlat de stat, și-a majorat producția de gaze naturale ...