Elicopterul SuperPuma MK1 se va construi pe terenul IAR Braşov într-o hală nouă

IAR Braşov va pune la dispoziţia firmei Vadstena, înregistrată de Airbus Helicopters în România, un teren de peste de 12.000 de metri pătraţi, necesar pentru dezvoltarea proiectului SuperPuma MK1, potrivit unui raport trimis la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Adrian N. Ionescu - mar, 25 nov. 2014, 09:18
Elicopterul SuperPuma MK1 se va construi pe terenul IAR Braşov într-o hală nouă

Trei acţionari ai IAR Braşov (IARV), printre care Ministerul Economiei, au votat ca un teren de peste 12.000 de metri pătraţi să fie pus la dispoziţie prin contract de superficie, firmei Vadstena, controlată de Airbus Helicopters. Aici urmează să fie construite o hală industrială de 8.550 de metri pătraţi şi alte capacităţi industriale destinate dezvoltării proiectului elicopterului de tip SuperPuma MK1.

Terenul va fi pus la dispoziţia Vadstena pe durata derulării proiectului SuperPuma MK1 în România, dar nu mai mult de 99 de ani, iar preţul va fi cel puţin egal cu cel stabilit de o firmă autorizată de evaluare.
Ministerul Economiei deţine 64,9% din acţiunile IARV. Au mai votat SIF Transilvania (SIF3, 4,57%) şi fondul de investiţii Broadhurst Investment Limited (2,17%).

Totodată, IARV ar urma să intre indirect în acţionariatul firmei din România a Airbus Helicopters după încheierea unui acord între Airbus Helicopters, Vadstena, Eurocopter România şi IAR, care să stipuleze strategia pentru repartizarea profiturilor celor două companii controlate de Airbus Helicopters, astfel încât IAR să aibă garanţia că va încasa dividende în anii în care oricare dintre cele două companii înregistrează profit, potrivit Mediafax.

Acordul trebuie să prevadă şi programul şi nivelul de implicare industrială pe termen mediu a IAR în proiectul producţiei de elicoptere, sau în alte proiecte Airbus Helicopters, la nivelul de cel puţin 140.000 ore manoperă/an.

SuperPuma MK1

Elicopterul SuperPuma MK1 are două locuri pentru piloţi şi până la 19 locuri pentru pasageri. Aparatul are, în versiunea EC225, o rază de acţiune de 1.135 de lilometri şi poate atinge o viteză maximă de 345 km/h.

Elicopterele din familia Super Puma au un aspect robust, o capacitate foarte bună de ridicare a încărcăturii şi abilitatea de operare în condiţii de mediu ostile.

Mai multe detalii în prezentarea ataşată.

 

Airbus Helicopters, denumită anterior Eurocopter, are aproximativ 23.000 de angajaţi la nivel mondial, şi este prezentă în România prin Eurocopter România, unde deţine 51% din acţiuni, diferenţa fiind controlată de IAR.

Eurocopter România, creată în 2002, a dezvoltat activităţi legate de piaţa civilă şi militară şi este principalul centru industrial din cadrul grupului care execută lucrări de reparaţie/revizie şi modernizare pentru elicopterele Puma şi Alouette de pe piaţa mondială.

Din 2008, Eurocopter România a lansat activităţile pentru elicopterele Super Puma, asigurând lucrările aferente de întreţinere, reparaţiile capitale şi upgrade-urile.

Fabrica IAR Braşov a fost înfiinţată acum 90 de ani, a produs până în 1945 peste 1.000 de avioane de diferite tipuri, iar după cel de-al doilea Război Mondial a fost transformată în unitate de producţie de tractoare.

În 1968, fabrica de avioane a fost redeschisă sub numele ICA Braşov şi s-a specializat în producţia de elicoptere în parteneriat cu Aerospatiale Franţa, în prezent subsidiară a Eurocopter.

IAR este listată pe piaţa Rasdaq a BVB, unde este evaluată la abia 33 de milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Amânarea acordului UE – Mercosur: agricultorii sărbătoresc, industria auto condamnă
Amânarea acordului UE – Mercosur: agricultorii sărbătoresc, industria auto condamnă
Amânarea aprobării şi semnării acordului comercial între Uniunea Europeană şi Mercosur reprezintă o victorie pe termen scurt a comunităţii agricole şi a asociaţiilor ecologiste. În......
ONU condamnă sancţiunile americane împotriva Curţii Penale Internaţionale
ONU condamnă sancţiunile americane împotriva Curţii Penale Internaţionale
ONU a condamnat vineri Washingtonul pentru intensificarea „represaliilor” împotriva instituţiilor internaţionale, ...
Kia schimbă șeful diviziei europene pe fondul declinului vânzărilor
Kia schimbă șeful diviziei europene pe fondul declinului vânzărilor
Kia a anunțat că schimbarea liderului diviziei din Europa de la 1 ianuarie 2026. În primele zece luni din 2026, marca ...
NATO va avea în România a doua platformă de aprovizionare militară a Ucrainei, după cea din Polonia – general NATO
NATO va avea în România a doua platformă de aprovizionare militară a Ucrainei, după cea din Polonia – general NATO
Livrările de arme către Ucraina nu au diminuat în urma deciziei preşedintelui american Donald Trump de a opri donaţiile ...