Producția de țiței și gaze a Petrom continuă să scadă

OMV Petrom, cea mai mare companie energetică din România, a înregistrat în al doilea trimestru al anului scăderi pe mai multe linii de business, din punct de vedere operațional, cu excepția vânzărilor de gaze către terți și a producției de energie electrică potrivit datelor transmise de companie.
Mihai Nicuţ - mar, 08 iul. 2025, 10:14
Producția de țiței și gaze a Petrom continuă să scadă

Producția totală de hdrocarburi a OMV Petrom a fost, în al doilea trimestru al anului, de circa 102.000 barili echivalent petrol(bep) pe zi, în scădere cu circ 7% față de nivelul din T 2 2024. Producția de țiței și condensat a scăzut cu aproape 8%, iar cea de gaze naturale cu 6,4%.

Au scăzut de asemenea și vânzările, atât de țiței, cât și de gaze naturale, care au coborât la 96,9 mil. bep însumat, în scădere cu 7,7% față de nivelul din același trimestru al anului trecut.

Este cel mai mic nivel al producției și vânzârilor din ultimele cinci trimestre, conforma datelor prezentate de companie.

Au scăzut și vânzările totale de produse rafinate, inclusiv pe fondul unei perioade de revizie a rafinăriei Petrobrazi. Astfel, compania a vândut 1,34 milioane de tone de carburanți, în scădere cu peste 9% față de T2 2024, în condițiile în care gradul de utilizare a rafinăriei a fost de doat 76% în acest al doilea trimestru al anului. Compania a beneficiat însă de o marjă mai bună de rafinare (10,27 dolari pe baril), cea mai bună din ultimele cinci trimestre, însă rafinăria a fost oprită vreme de 20 de zile în luna mai pentru lucrări de mentenanță și modernizare de circa 20 de milioane de euro.

Singurele plusuri operaționale au fost pe segmentul de gaze și energie. Astfel, vânzările totale de gaze naturale către terți au fost de 8,07 TWh, semnificativ mai mult față de cele 6,53 TWh din T2 2024, cel mai probabil pe fondul intensificării activității de trading. De asemenea, producția de energie electrică a centralei de la Brazi a crescut și ea, la 610 GWh – plus de 15% față de T2 2024, în condițiile în care și centrala a fost în revizie, cu toată capacitatea, vreme de 20 de zile.

OMV Petrom este cel mai mare producător integrat de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze la nivel de grup de aproximativ 40 milioane bep în 2024. Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică pe gaze naturale de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere cu amănuntul, Grupul este prezent în România şi în ţările învecinate prin intermediul a aproximativ 780 benzinării, sub două branduri – OMV şi Petrom.

OMV Petrom este o companie în care acţionarii români deţin peste 44% din acţiuni (din care statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,7%, iar 23,7% sunt deţinute de fondurile de pensii din România, la care se adaugă aproape 500.000 de investitori individuali şi alte entităţi româneşti). OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,2% din acţiunile OMV Petrom, iar restul de 4,5% sunt deţinute de alţi investitori străini. Din totalul acţiunilor OMV Petrom, 28,1% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti.

Te-ar mai putea interesa și
Piața telecom pierde venituri, mai ales din telefonia mobilă. Câți bani au făcut Orange, Vodafone și Digi
Piața telecom pierde venituri, mai ales din telefonia mobilă. Câți bani au făcut Orange, Vodafone și Digi
Veniturile totale ale operatorilor de telecomunicații din România au continuat să scadă în semestrul I din 2025, confirmând trendul descendent început în 2024, arată datele analizate de......
Turcia, pe cale să devină o putere energetică în zona noastră. Ce are planificat pentru 2026
Turcia, pe cale să devină o putere energetică în zona noastră. Ce are planificat pentru 2026
Turcia anticipează realizări energetice majore în anul următor, inclusiv punerea în funcțiune a primului reactor al ...
Cum au învățat zeci de mii de români să se descurce cu banii. Sute de cursuri gratuite, organizate de ISF în 2025
Cum au învățat zeci de mii de români să se descurce cu banii. Sute de cursuri gratuite, organizate de ISF în 2025
Institiutul de Studii Financiare (ISF) a organozat sute de cursuri în 2025, antrenând elevi, studenti și profesori care ...
Zelenski se întâlnește azi, înFlorida, cu Donald Trump
Zelenski se întâlnește azi, înFlorida, cu Donald Trump
Volodimir Zelenski se întâlneşte duminică cu Donald Trump în Florida pentru a pleda cauza Ucrainei şi a încerca să ...