Profesorii îşi vor primi banii obţinuţi în instanţă înainte de Paşte, promite Ecaterina Andronescu

Profesorii care au obţinut majorările salariale în urma unor decizii judecătorești definitive urmează să își primească banii înainte de sărbători, a anunţat, sâmbătă, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu. Ea a spus, la Digi24, că suma se ridică la 700 de milioane lei, iar banii au fost viraţi către inspectoratele judeţene, care vor face plățile, porivit Hotnews.ro. 
Economica.net - S, 13 apr. 2019, 13:23
Profesorii îşi vor primi banii obţinuţi în instanţă înainte de Paşte, promite Ecaterina Andronescu

Ecaterina Andronescu a spus că acești bani – 700 de milioane de lei – sunt cuprinși în buget și au fost trimiși deja inspectoratelor școlare din țară, care vor face plățile.

Întrebată dacă profesorii își vor primi banii înainte de Paște, ministrul Educației a răspuns: „Categoric, da”.

Ea a susținut că acestă măsură nu are nicio legătură cu campania electorală, angajamentul fiind luat de Guvern anul trecut, în urma negocierile cu sindicatele, însă bugetul de stat a fost aprobat târziu.

„E un angajament pe care l-am luat atunci când am semnat acordul cu sindicatele, în 30 noiembrie 2018, care prevede achitarea datoriilor pe care statul le avea faţă de profesori, obținute prin hotărâri judecătorești rămase definitive. Ca urmare, în bugetul pe 2019 am avut cuprinsă această sumă. E o sumă semnificativă, e vorba de circa 700 milioane lei, care au pornit către inspectoratele județene, de unde trec către școli și buzunarele profesorilor”, a spus la Digi24 ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...