Profesorii nu renunță la grevă după întâlnirea liderilor de sindicat cu reprezentanții Guvernului. Propunerile primite sunt considerate nesatisfăcătoare

Propunerile care ne-au fost avansate sunt nesatisfăcătoare şi nu avem niciun motiv în momentul de faţă să renunţăm la această formă extremă de protest, respectiv greva generală, a declarat, miercuri, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret", Marius Ovidiu Nistor, după întâlnirea cu reprezentanţii Guvernului, relatează Agerpres.
AGERPRES - mie, 17 mai 2023, 18:57
Profesorii nu renunță la grevă după întâlnirea liderilor de sindicat cu reprezentanții Guvernului. Propunerile primite sunt considerate nesatisfăcătoare

„Ni s-au avansat nişte propuneri pe care noi le considerăm nesatisfăcătoare în momentul de faţă, respectiv aplicarea în integralitate a Anexei opt pentru toţi cei care sunt prinşi pe anexa în cauză, Anexa opt pe Legea 153, şi posibilitatea prinderii în programul de guvernare a învăţământului ca prioritate naţională. Asta este ceea ce s-a lansat în urma discuţiei respective(…). Ce pot să vă transmit foarte clar: greva care a fost anunţată va începe luni, 22 mai, în toate unităţile de învăţământ preuniversitar. Nu avem niciun motiv în momentul de faţă pentru a renunţa la această formă extremă de protest. Nu ne-am dorit-o”, a spus Nistor.

El a subliniat că „era obligaţia” Guvernului să vină cu soluţii mult mai rapide şi că apare o problemă de credibilitate a celor care au putere de decizie.

„Era obligaţia Guvernului şi a celor care au putere de decizie, cunoscând problemele noastre, să vină cu soluţii mult mai rapide. Şi, aşa cum le-am transmis şi domnului prim-ministru şi domnului Ciolacu (preşedintele PSD, Marcel Ciolacu n.r), apare o mare problemă, cea legată de credibilitate, credibilitatea celor care au putere de decizie, pentru că majoritatea colegilor noştri vor să vadă lucruri concrete şi nu doar declaraţii, chiar dacă sunt făcute în şedinţe de Guvern sau în altă parte”, a punctat Nistor.

Cadrele didactice din învăţământul preuniversitar au intrat, miercuri, în grevă de avertisment, în intervalul orar 11:00 – 13:00, timp în care cursurile nu au avut loc.

Organizaţiile sindicale anunţaseră marţi că vor declanşa greva generală, începând din data de 22 mai 2023, decizia fiind luată ca urmare a rezultatelor unui Referendum privind declanşarea grevei generale în Învăţământ, efectuat în interiorul acestor organizaţii sindicale, precum şi implicaţiile acestei acţiuni pentru procesul educaţional.

Revendicările sindicaliştilor din Educaţie vizează: majorarea salariilor personalului din învăţământ, în conformitate cu importanţa socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcţie, studii, vechime şi grad didactic; instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflaţiei; plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar şi nedidactic.

De asemenea, sindicaliştii solicită acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă personalului din învăţământ; acordarea drepturilor prevăzute în legislaţia în vigoare şi contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizaţiei de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.); creşterea anuală a investiţiilor în învăţământ, pentru îmbunătăţirea bazei materiale şi a infrastructurii; renunţarea la aplicaţia EduSal şi înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat şi administrat de Ministerul Educaţiei.

Sindicatele din Educaţie au demarat protestele încă din luna aprilie a acestui an.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
Incident la rețeaua de gaze din București. Sute de consumatori nu au acum gaze
223 de consumatori casnici din Sectorul 3 al Capitalei sunt afectaţi, sâmbătă, de întreruperea alimentării cu gaze a instalaţiei comune de utilizare, ca urmare a unui incident....
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Apple sau Samsung? Iată Top 10 ale celor mai vândute modele de telefoane din T3 2025
Samsung și Apple și-au împărțit fiecare câte cinci locuri în top 10, contribuind cu 20% la volumul global de smartphone-uri ...
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
ANM: Vânt moderat în București sâmbătă și duminică. Maximele termice vor ajunge la 6-7 grade Celsius
Cerul va fi variabil la Bucureşti, se va semnala ceaţă, iar vântul va sufla moderat, cu viteze de până la 40 km/h în ...
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță că a fost împiedicată să percheziționeze mai multe sedii oficiale
Scandal nou de corupție în Ucraina. Agenția anticorupție acuză mai mulți parlamentari că au luat mită și anunță ...
Agenţia anticorupţie a Ucrainei (NABU) a acuzat sâmbătă mai mulţi deputaţi că au acceptat mită în schimbul voturilor ...