Profi a primit undă verde de la Consiliul Concurenţei pentru preluarea magazinelor Crina din Cluj

Profi a primit acordul Consiliului Concurenţei să preia magazinele Crina din Cluj, deţinute de SC Alimrom Trading SRL. Consiliul Concurenţei a autorizat concentrarea economică realizată prin preluarea controlului de către SC Profi Rom Food SRL asupra celor şase magazine operate de SC Alimrom Trading SRL în Cluj. Aceasta va fi cea de-a treia tranzacţie efectuată de Profi în România.
Cristina Şomănescu - mie, 13 mart. 2013, 09:51
Profi a primit undă verde de la Consiliul Concurenţei pentru preluarea magazinelor Crina din Cluj

Concentrarea economică are loc, în principal, în domeniul comercializării cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare de consum curent prin magazine de tip supermarket, hypermarket, magazine de tip discount şi alte magazine similare (cum ar fi magazinele de proximitate sau de cartier), informează Consiliul Concurenţei.

Operaţiunea de concentrare economică a fost analizată prin prisma prevederilor Legii concurenţei (nr. 21/1996) şi ale Regulamentului privind concentrările economice. În urma analizei, autoritatea de concurenţă a constatat că, deşi operaţiunea notificată cade sub incidenta legii, nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea acesteia cu un mediu concurenţial normal.

Citeşte mai multe despre cea de-a treia tranzacţie a retailerului Profi în România în exclusivitate, într-un material ECONOMICA.NET pe care îl puteţi accesa aici.

Asociaţii firmei Alimrom Trading SRL sunt Cristian-Paul Mureşan şi Crina-Ioana Corbeanu din Cluj. Firma Alimrom Trading a fost înfiinţată în 1999 şi avea 150 de salariaţi în 2011.

Preluarea magazinelor operate de firma clujeană Alimrom Trading SRL va fi cea de-a treia tranzacţie efectuată de Profi în România. 

Vă amintim că în 2007, Profi, deţinută de grupul francez Louis Delhaize la acea vreme, a cumpărat supermarketurile Albinuţa de la societatea lituaniană Maxima LT.
A doua tranzacţie s-a definitivat în 2012, când Profi a preluat şase magazine de la SC Al Comsib SA din Sibiu.

Te-ar mai putea interesa și
Curent electric gratuit la anumite ore: Ce s-a întâmplat cu facturile românilor care au primit energie cu 0 lei de la PPC
Curent electric gratuit la anumite ore: Ce s-a întâmplat cu facturile românilor care au primit energie cu 0 lei de la ...
PPC Energie, unul dintre marii furnizori de energie electrică ai populației, a derulat în perioada iunie-septembrie un program - pilot în care 5.000 de clienți au primit energie activă......
Anunţ pentru bucureşteni, restricţii de trafic. Lucrări la intersecţii aglomerate din Capitală – Ce linii STB sunt afectate (anunţ PMB)
Anunţ pentru bucureşteni, restricţii de trafic. Lucrări la intersecţii aglomerate din Capitală – Ce linii STB ...
Intersecţia Calea Rahovei - Şoseaua Progresul este modernizată, lucrările vizând schimbarea căii de rulare a tramvaielor ...
Afacerile din România în ultimii 17 ani: profitul cumulat al firmelor din ţară a crescut de aproape 5 ori
Afacerile din România în ultimii 17 ani: profitul cumulat al firmelor din ţară a crescut de aproape 5 ori
Un studiu bazat pe datele din platforma Termene.ro arată evoluția mediului de afaceri local în perioada 2008-2025, oferind ...
Autostrada Moldovei A7: A fost semnat contractul de concesiune pentru noi benzinării care vor include și primele parcări securizate pentru camioane
Autostrada Moldovei A7: A fost semnat contractul de concesiune pentru noi benzinării care vor include și primele parcări ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunță vineri ...