Profitul Bank Austria a crescut pe fondul scăderii provizioanelor

Grupul bancar austriac Bank Austria, care administrează toate operaţiunile grupului italian UniCredit din Europa Centrală şi de Est, a anunţat marţi că în primul trimestru al acestui an a înregistrat un profit de 350 milioane de euro, cu 24,5% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, pe fondul scăderii provizioanelor, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 13 mai 2014, 10:06
Profitul Bank Austria a crescut pe fondul scăderii provizioanelor

‘Un profit net de 350 de milioane de euro înseamnă că am început cu bine anul 2014, într-un mediu care continuă să fie caracterizat de dobânzi reduse şi o cerere limitată de credite’, a informat directorul general de la Bank Austria, Willibald Cernko, într-un comunicat. Cernko s-a declarat optimist cu privire la perspectivele economice pentru restul anului 2014. ‘Revenirea ar trebui să continue iar cererea de credit ar trebui să crească dacă actualele tensiuni geopolitice vor fi rezolvate în mod paşnic’, a precizat Willibald Cernko.

În primele trei luni ale anului, provizioanele Bank Austria au scăzut cu 22,6% până la 190 milioane euro, în condiţiile în care s-au redus cu 28,5% până la 134 milioane de euro, graţie scăderii în mai multe ţări printre care şi Bulgaria şi România.

Bank Austria, care a demarat procesul de vânzare a diviziei din Ucraina, a informat că rămâne angajat faţă de această regiune în pofida tensiunilor provocate de criza politică dintre Kiev şi Moscova din cauza sprijinului rus pentru separatiştii din estul Ucrainei.

‘Deşi sperăm că tensiunile politice din regiune vor fi soluţionate în mod paşnic, ne considerăm în continuare un investitor strategic pe termen lung în Europa Centrală şi de Est’, a declarat responsabilul pentru divizia CEE la Bank Austria, Gianni Franco Papa.

În România, banca UniCredit Ţiriac Bank este controlată de UniCredit Bank Austria în parteneriat cu omul de afaceri Ion Ţiriac. UniCredit Ţiriac Bank este una dintre principalele instituţii financiare, oferind servicii şi produse pentru aproximativ 600.000 de clienţi activi, prin intermediul a 188 sucursale.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru finanțarea Unităților de Primiri Urgențe și a serviciilor de ambulanță
Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete: Am reușit să identificăm și să realocăm 150 de milioane de lei pentru finanțarea ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat joi că, împreună cu echipa sa, a identificat şi realocat 150 de milioane de lei pentru finanţarea Unităţilor de Primiri Urgenţe şi a......
Ion Ariton este noul președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica
Ion Ariton este noul președinte al Consiliului de Supraveghere al Hidroelectrica
Ion Ariton, fost senator, ministru al Economiei și membru în Consiliului de Supraveghere (CS)  al Hidroelectrica, este ...
Ministerul Finanțelor explică. Cu cât a scăzut, de fapt, deficitul bugetar. Ultimele date EUROSTAT confirmă
Ministerul Finanțelor explică. Cu cât a scăzut, de fapt, deficitul bugetar. Ultimele date EUROSTAT confirmă
Ministerul Finanțelor a emis un comunicat de presă în care explică de ce datele Eurostat relevă un deficit bugetar mai ...
Președintele BVB Radu Hanga: Pare că e criză în Franța. Trebuie să fim conştienţi că asta va fi o criză pentru noi. Modul de funcţionare al lumii e schimbat radical şi asta va avea schimbări şi la noi
Președintele BVB Radu Hanga: Pare că e criză în Franța. Trebuie să fim conştienţi că asta va fi o criză pentru ...
Schimbările economice şi sociale prin care trec statele europene vor avea efecte şi asupra României, în condiţiile ...