Profitul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a crescut cu 50% în primul semestru

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a încheiat primul semestru din 2018 cu un profit net de 47,5 milioane lei, în creştere cu 50% faţă de cel din perioada similară a anului trecut, conform unui comunicat remis, luni, AGERPRES.
Economica.net - lun, 03 sept. 2018, 06:49
Profitul Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM a crescut cu 50% în primul semestru

„Strategia de extindere a portofoliului de produse de garantare a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, precum şi o mai bună poziţionare în direcţia evoluţiei mediului antreprenorial românesc, aflat într-o dinamică progresivă imprimată de creşterea economică din ultimii ani, este confirmată de rezultatele financiare ale primului semestru din anul 2018. Profitul net realizat la 30 iunie 2018, în valoare de 47,5 milioane lei, un maxim al ultimilor cinci ani, a fost generat în principal de dinamica acordării de garanţii pentru creditarea sectorului antreprenorial: în primul semestru din anul 2018 au fost acordate 4.435 de garanţii, de peste 4 ori mai multe faţă primul semestru al anului 2017”, se menţionează în comunicat.

Soldul total al portofoliului de angajamente în derulare, având ca sursă fondurile proprii, sursele în administrare şi fondurile statului, a ajuns la data de 30 iunie 2018 la valoarea de 20,7 miliarde lei, în creştere cu 14% faţă de aceeaşi perioada a anului anterior, din care 17,2 miliarde lei reprezintă portofoliul de angajamente Prima Casă (garanţii şi promisiuni de garantare).

Soldul garanţiilor din surse proprii a continuat trendul ascendent, înregistrând o creştere de 24% faţă de perioada similară a anului precedent, până la 1,3 miliarde lei.

„Un vector de creştere este reprezentat şi de garanţiile pentru creditele-punte acordate de băncile partenere în Programul Start-Up Nation, alături de revirimentul altor programe ale Fondului”, precizează reprezentanţii FNGCIMM.

Volumul garanţiilor acordate beneficiarilor din administraţia locală ce implementează proiecte de sprijinire a sectorului agricol, de infrastructură rutieră, socială şi educaţională în zona rurală a crescut cu 15% faţă de primele 6 luni din 2017, atingând valoarea de 580,6 milioane lei.

Numărul total de garanţii emise în cursul primului semestru al anului 2018 a fost de 21.520, însumând o valoare totală de 3,03 miliarde lei, în creştere cu 9% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Conform comunicatului, programul Prima Casă îşi menţine şi în 2018 o cotă semnificativă în volumul total al activităţii operaţionale, pachetul garanţiilor şi promisiunilor de garantare acordate în cursul primului semestru al anului fiind de 16.660, în valoare de 1,66 miliarde lei, dintr-un total alocat de 2 miliarde lei în anul curent.

„Linia strategică urmăreşte re-centrarea activităţii Fondului în zona misiunii sale instituţionale: aceea de a susţine IMM-urile, fie că se află în etapa de Start-Up, fie că se regăsesc în etapele evolutive ulterioare. Este esenţial să perseverăm în a materializa direcţiile interne de optimizare, de modelare constantă a ofertei de garantare pentru a veni în întâmpinarea nevoii de finanţare a antreprenorilor, astfel încât să deservim în mod optim cel mai important palier al economiei româneşti: IMM-urile. Fondul are capacitatea instituţională şi dispune de expertiza profesională a unei echipe dedicate, pentru a instrumenta programe ce pot asigura sustenabilitate creşterii economice şi în anii următori’, a declarat Alexandru Petrescu, director general FNGCIMM.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării şi susţinerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maximum 80% din valoarea împrumutului, fără a depăşi suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 30 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanţia FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maximum 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minimum 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

Fondul asigură o acoperire teritorială naţională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 4 sucursale, 5 reprezentanţe şi 3 filiale. În baza apartenenţei sale la AECM (European Mutual Guarantee Association – asociaţie ce reuneşte peste 40 de fonduri de garantare şi contragarantare din 22 de ţări europene şi Turcia), FNGCIMM funcţionează după reguli şi principii europene

Te-ar mai putea interesa și
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Rusia nu are nevoie să interzică exporturile de motorină, pentru a răspunde la creşterea preţurilor şi posibilele deficienţe în aprovizionarea cu carburant, după ce atacurile cu drone au......
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 ...
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a săpat 855 de metri din primul tunel veritabil de autostradă din România VIDEO
Constructorul austriac Porr a săpat 855 de metri pe ambele fire ale primului tunel veritabil de autostradă din România, ...
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Leferman, Berarii României: Suntem la 20% grad de colectare a ambalajelor SGR puse în piaţă
Gradul de colectare înregistrat prin Sistemul de Garanţie-Returnare (SGR) a înregistrat o creştere exponenţială de ...