Profitul Samsung a urcat la 5,44 miliarde de dolari, în primul trimestru din 2015

Samsung Electronics Co Ltd, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile şi televizoare, se aşteaptă la o creştere a profitului în primul trimestru din 2015, după lansarea noilor smartphone-uri Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge, transmit Xinhua şi Reuters.
Economica.net - mar, 07 apr. 2015, 07:53
Profitul Samsung a urcat la 5,44 miliarde de dolari, în primul trimestru din 2015

Samsung estimează că, în perioada ianuarie – martie 2015, va înregistra un profit operaţional de aproximativ 5.900 miliarde woni (5,44 miliarde de dolari), în creştere cu aproape 12% faţă de precedentele trei luni şi peste aşteptările analiştilor, de 5.300 miliarde de woni.

Vânzările companiei din Coreea de Sud ar urma să se situeze la 47.000 miliarde de woni, în perioada ianuarie – martie 2015, în scădere cu 11% faţă de precedentele trei luni, scrie Agerpres.

Marţi, acţiunile Samsung au urcat la bursă cu 0,4%.

Analiştii se aşteaptă ca lansarea noilor smartphone-uri Galaxy S6 şi Galaxy S6 Edge să revitalizeze vânzările şi profitul Samsung, în următoarele trimestre.

Galaxy S6 are o carcasă de metal în loc de una de plastic şi, de asemenea, poate fi încărcat wireless, o noutate care ar urma să deschidă un nou capitol în industria telefoanelor inteligente. Unii analişti au apreciat că acesta este cel mai bun telefon creat vreodată de Samsung, după ce precedentul model, Galaxy S5, nu a reuşit să-i impresioneze.

Firma de cercetare de piaţă Gartner a anunţat, în martie, că 2014 a fost anul în care vânzările mondiale de smartphone-uri au trecut pragul de un miliard de unităţi, aproximativ 1,2 miliarde de telefoane mobile inteligente fiind vândute la nivel global, în creştere cu 28,4%, comparativ cu 2013.

Smartphone-urile au reprezentat, anul trecut, două treimi din cele 1,9 miliarde telefoane mobile vândute la nivel global.

De asemenea, Gartner informează că, în ultimul trimestru al anului trecut, Samsung a pierdut titlul de lider mondial pe piaţa smartphone-uri în faţa celor de la Apple. Samsung deţinea această poziţie din 2011. Dintre cele 367,5 milioane smartphone-uri vândute la nivel global în trimestrul patru 2014, aproximativ 75 de milioane au fost dispozitive marca iPhone faţă de 73 de milioane de smartphone-uri marca Samsung.

‘Performanţele Samsung pe piaţa smartphone au continuat să se deterioreze în trimestrul patru 2014, când a pierdut aproape 10 puncte procentuale din cota sa de piaţă. Samsung se chinuie în continuare să controleze fenomenul de scădere a cotei sale de piaţă, care a atins cel mai ridicat nivel în trimestrul trei 2013. Această tendinţă descrescătoare arată că partea ocupată de Samsung pe piaţa smartphone-urilor premium a început să fie supusă la presiuni’, a declarat Anshul Gupta, analist principal la Gartner.

Pe piaţa smartphone-urilor, în 2014 Samsung a fost lider mondial cu 307,6 milioane dispozitive şi 24,7% din piaţă, comparativ cu 191,4 milioane dispozitive vândute, respectiv o cotă de piaţă de 15,4% în cazul Apple.

Te-ar mai putea interesa și
Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 88% în mai 2026, față de aceeași lună a anului trecut – APIA
Înmatriculările de mașini electrice au crescut cu 88% în mai 2026, față de aceeași lună a anului trecut – APIA
Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut cu 7% în luna mai 2026, faţă de perioada similară din 2025, în timp ce pe segmentul "electrice 100%" avansul a fost de 88%, ajungând......
FOTO O legendară berărie din Ucraina se extinde în România. Deschide 50 de magazine doar în prima fază
FOTO O legendară berărie din Ucraina se extinde în România. Deschide 50 de magazine doar în prima fază
Umanpyvo, una dintre cele mai mari berării din Ucraina, se extinde în România și anunță deschiderea a 50 de magazine. ...
Încep lucrările la turnurile de 20 de etaje din Aria Verdi, un complex de lux de 500 de milioane de euro din București
Încep lucrările la turnurile de 20 de etaje din Aria Verdi, un complex de lux de 500 de milioane de euro din București
Dezvoltatorul Impact începe construcția ansamblului rezidențial Aria Verdi din zona Barbu Văcărescu din Capitală, un ...
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, prin intermediul unui program finanțat de PNRR
O mie de organizații din România pot beneficia gratuit de evaluarea maturității cibernetice, prin intermediul unui program ...
O mie de organizaţii din România vor putea beneficia gratuit de un sistem dedicat autoevaluării nivelului de maturitate ...