Prognoza ANM până duminică seara. Cod galben de instabilitate atmoferică sâmbătă pentru mare parte din țară. Cod galben duminică pentru Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare meteorologică Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, valabilă sâmbătă, în intervalul orar 12:00-23:00.
AGERPRES - S, 06 iun. 2026, 13:39
Prognoza ANM până duminică seara. Cod galben de instabilitate atmoferică sâmbătă pentru mare parte din țară. Cod galben duminică pentru Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei

Avertizarea meteorologică vizează Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, a Munteniei şi a zonei de munte, local în Maramureş, în sudul Olteniei şi în nord-vestul Dobrogei.

Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 50…70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

 

Prognoza pentru noapte de sâmbătă spre duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenţionare meteorologică Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, valabilă de sâmbătă, ora 23:00 până duminică, ora 8:00.

Potrivit meteorologilor, zonele afectate sunt centrul şi estul Moldovei, estul Munteniei şi Dobrogea.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, în prima parte a nopţii în centrul şi estul Moldovei, apoi în estul Munteniei şi Dobrogea. Aceasta se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (viteze de 50…60 km/h) şi izolat grindină de mici dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

Prognoza pentru duminică

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă atenţionare meteorologică Cod galben de instabilitate atmosferică şi averse însemnate cantitativ, valabilă duminică, în intervalul orar 12:00-21:00 în Carpaţii Orientali, jumătatea de est a Carpaţilor Meridionali, Muntenia, Dobrogea, sudul şi sud-vestul Moldovei.

Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, pe alocuri vijelii (viteze de 60…70 km/h) şi căderi de grindină de mici şi medii dimensiuni. În intervale scurte de timp (1…3 ore) sau prin acumulare vor fi cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi izolat de peste 30…40 l/mp.

Totodată, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse şi în Oltenia şi restul Transilvaniei şi al Moldovei.

Te-ar mai putea interesa și
Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA
Pace în noiembrie? Trump spune că războiul cu Iranul va înceta „imediat” după alegerile legislative din SUA
Preşedintele american Donald Trump a prezis miercuri că războiul cu Iranul se va sfârşi "imediat după alegerile" legislative de la începutul lunii noiembrie din Statele Unite, în timp ce......
Argentina exportă cantităţi record de porumb pe fondul războiului din Ucraina şi secetei din Europa
Argentina exportă cantităţi record de porumb pe fondul războiului din Ucraina şi secetei din Europa
Exporturile de porumb ale Argentinei ar urma să atingă un nivel record de 10 milioane de tone în lunile august şi septembrie, ...
Alegeri Mexic 2027 – Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi
Alegeri Mexic 2027 – Autoritățile anunţă un plan de relansare economică, creştere a veniturilor fără taxe noi
Mexicul a anunţat miercuri că îşi va intensifica lupta împotriva fraudei fiscale pentru a-şi spori veniturile, fără ...
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean din SUA dacă republicanii păstrează controlul asupra Congresului dup[ alegerile legislative din noiembrie
Trump promite un „dividend” de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean din SUA dacă republicanii păstrează ...
Preşedintele american Donald Trump a promis miercuri seară plata unui "dividend" de 5.000 de dolari pentru fiecare cetăţean ...