Prognoza Comisiei Europene: sectorul privat va strânge cureaua până în 2016

Previziunea de toamnă a Comisiei Europene a apărut la începutul acestei săptămâni și – ghiciți ce?! – tigrul Europei de Est stă ascuns în tufișuri.
Bogdan Glăvan - J, 06 nov. 2014, 09:31

El nu vrea să sară indiferent de incantațiile guvernului: creșterea economică va înregistra o medie de 2,4% în perioada 2014-2016, mult sub nivelul care a caracterizat dezvoltarea “miraculoasă” a unor locuri de pe glob în perioada postbelică, sub nivelul care a caracterizat creșterea economică a Poloniei și, bineînțeles, sub celebrul prag de 5% despre care se tot vorbește. De fapt, după cum puteți vedea din tabel, istoric vorbind, România a fost și va rămâne în plutonul dezvoltării, o rată de creștere medie de 2-2,5% pe termen lung fiind insuficientă pentru a asigura convergența nivelului de trai cu cel din vestul continentului într-un orizont de timp cât de cât rezonabil.

Dar nu despre prognoza de PIB vreau să vă vorbesc, ci despre finanțarea acestei creșteri economice  – adică despre un subiect apropiat, fiindcă dacă nu există finanțare pentru creșterea producției, atunci evident că nici producția nu poate să crească. Aici mi se pare că prognoza Comisiei este cu adevărat interesantă și îi trimite pe optimiști la culcare. Dar mai întâi să vă repet teoria:

Într-o economie, banii economisiți trebuie să fie egali cu banii investiți, aceasta este o identitate fundamentală care se învață în primul an de facultate. Adică, economia României are două surse de finanțare, care să îi alimenteze atât de necesarele investiții: economisirile interne, ale populației și ale companiilor, respectiv capitalul străin (economisit de alții). De asemenea, România poate cheltui acești bani în două moduri: prin investițiile sectorului privat sau prin cheltuielile guvernului. Astfel, atât timp cât guvernul are deficit bugetar (cheltuie prea mult), cazul României, trebuie să găsim una din următoarele soluții: fie convingem investitorii străini să intre cu capital în țară, fie strângem cureaua sectorului privat. Prima metodă a fost valabilă în anii de boom economic, a doua metodă s-a aplicat de la criză încoace.

Identitatea contabilă de care vorbesc este aceasta:

S-I + T-G = X-M

Și acum să punem cifrele oferite de Comisia Europeană pe grafic și, mai ales, să ne amintim înțeleptele vorbe ale lui Liviu Voinea:

“După cum se vede, anul trecut (2013) am încheiat cu un deficit de cont curent de 1% din PIB şi cum deficitul bugetar a fost de 2,5% din PIB rezultă că sectorul privat s-a contractat cu 1,5% din PIB”

Calculul nu este corect la zecimală, afirmația era făcută pe 4 februarie, acum avem date mai bune, dar explicația este perfectă: câtă vreme guvernul cheltuie prea mult trebuie să facem cumva rost de bani; iar dacă investitorii străini nu ne dau bani, atunci nu avem de ales, trebuie fie să creștem taxele, adică să punem sectorul privat să economisească.

Citeşte mai departe

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Șeful Dacia cere autorităților viteză de execuție și responsabilitate
Prezent la evenimentul care a marcat împlinirea a 30 de ani de către Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM), al cărei președinte este în prezent, Mihai Bordeanu,......
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Ilie Bolojan: Pentru a ne redresa economic, scăderea preţului energiei electrice este o condiţie de bază
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că reducerea preţului energiei electrice este esenţială pentru redresarea ...
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia se plasează sub umbrela nucleară franceză, anunță premierul Jonas Gahr Store
Norvegia va beneficia de umbrela nucleară a Franţei, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Store (foto) agenţiei norvegiene ...
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna de 36 de euro pe care o primește un ministru. La fel e și în companii
Bogdan Badea (Hidroelectrica): Suntem săraca fată bogată, cheltuim foarte mulţi bani şi după aceea ne uităm la diurna ...
Directorul general interimar al Hidroelectrica, Bogdan Badea, a criticat miercuri birocratizarea excesivă şi modificările ...