Program SME Eco-Tech. Guvernul elimină condiţia privind cifra de afaceri de minimum două milioane de lei, mai multe microîntreprinderi pot accesa acum cele 54 de milioane de franci elveţieni

Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului şi Turismului (MEDAT) elimină condiţia privind cifra de afaceri de minimum două milioane de lei înregistrată la 31 decembrie 2024 din Programul SME Eco-Tech, astfel încât mai multe microîntreprinderi pot accesa acum finanţarea din program.
AGERPRES - vin, 14 aug. 2026, 10:16
Program SME Eco-Tech. Guvernul elimină condiţia privind cifra de afaceri de minimum două milioane de lei, mai multe microîntreprinderi pot accesa acum cele 54 de milioane de franci elveţieni

„MEDAT elimină condiţia privind cifra de afaceri de minimum două milioane de lei înregistrată la 31 decembrie 2024, astfel încât mai multe microîntreprinderi să poată investi în: digitalizare şi software, automatizarea proceselor, echipamente moderne, eficienţă energetică şi tehnologii verzi şi energie regenerabilă”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a ministerului.

Programul SME Eco-Tech are un buget total de 54,04 milioane franci elveţieni, echivalentul a aproximativ 288,8 milioane lei. Finanţările se acordă în ordinea depunerii cererilor, conform principiului „primul venit, primul servit”.

Termenul de depunere a cererilor de finanţare în cadrul programului SME Eco-Tech este 24 septembrie 2026, ora 20:00. Cererile se depun pe platforma sme-ecotech.gov.ro.

Programul SME Eco-Tech este implementat de MEDAT în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român şi urmăreşte sprijinirea investiţiilor verzi şi digitale realizate de IMM-uri din sectoarele producţiei, comerţului şi serviciilor. Obiectivele programului sunt reducerea impactului asupra mediului, creşterea competitivităţii şi productivităţii întreprinderilor, stimularea producţiei interne şi susţinerea ocupării forţei de muncă.

Prin această schemă de ajutor de minimis se estimează finanţarea a cel puţin 800 de IMM-uri din toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Mai e puțin până vin la țărm primele gaze noi din Marea Neagră. Cum arată acum platforma Neptun din largul mării și ce drum a parcurs până acolo
VIDEO Mai e puțin până vin la țărm primele gaze noi din Marea Neagră. Cum arată acum platforma Neptun din largul mării ...
Neptun Deep, cel mai important proiect energetic al României, va livra primele gaze cel mai târziu la jumătate anului viitor, potrivit ultimelor anunțuri ale OMV Petrom și Romgaz. Cum a ajuns......
SASFleet Tracking lansează Safe Drive AI, prima soluție de pe piața locală care analizează cu ajutorul AI costurile asociate stilului de condus. Produsul este destinat deținătorilor de flote auto
SASFleet Tracking lansează Safe Drive AI, prima soluție de pe piața locală care analizează cu ajutorul AI costurile ...
SASFleet Tracking, companie parte din Grupul AROBS, specializată în soluții de monitorizare și management al flotelor ...
Stellantis va suspenda producția în trei fabrici din Franța, din cauza lipsei de baterii pentru mașinile electrice
Stellantis va suspenda producția în trei fabrici din Franța, din cauza lipsei de baterii pentru mașinile electrice
Grupul auto franco-italian Stellantis a anunţat marţi că va suspenda producţia la trei dintre fabricile sale din Franţa ...
Polonezii de la Zabka taie panglică după panglică: Froo a atins pragul de 300 de magazine în România
Polonezii de la Zabka taie panglică după panglică: Froo a atins pragul de 300 de magazine în România
Froo, lanțul polonez de magazine de proximitate adus de Zabka în România, își continuă expansiunea pe plan local. Lanțul ...