Program Tezaur. O nouă ediţie de titluri de stat cu dobânzi anuale de până la 7,10%, începând de luni, 4 noiembrie 2024

Tezaur 2024 - Titluri de stat. Românii pot investi, începând de luni, în titluri de stat, într-o nouă ediţie Tezaur cu dobânzi anuale de peste 7%, cu maturităţi de 1,3 sau 5 ani, informează Ministerul Finanţelor Publice (MFP).
AGERPRES - lun, 04 nov. 2024, 08:03
Program Tezaur. O nouă ediţie de titluri de stat cu dobânzi anuale de până la 7,10%, începând de luni, 4 noiembrie 2024

Program Tezaur – „Începând de luni, 4 noiembrie, românii pot investi în titluri de stat Tezaur, cu maturităţi de 1,3 sau 5 ani, cu dobânzi anuale avantajoase de 5,95%, 6,70%, respectiv 7,10%”, notează instituţia într-un comunicat de presă citat de Agerpres.

Titlurile de stat pot fi achiziţionate online (în perioada 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024, doar de către persoanele fizice care sunt înregistrate în Spaţiul Privat Virtual (SPV) pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului), la sediul unităţilor Trezoreriei Statului, pe toată durata perioadei de subscriere (4 noiembrie 2024 – 6 decembrie 2024) şi prin subunităţile poştale ale Companiei Naţionale „Poşta Română” (între 4 noiembrie 2024 – 5 decembrie 2024, în mediul urban, respectiv între 4 noiembrie 2024 – 4 decembrie 2024, în mediul rural).

Potrivit sursei citate, în cazul achiziţiei online, operaţiunile care pot fi realizate sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat Tezaur, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar, un alt cont de subscriere, sau un cont Junior.

„Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile. Dobânda este anuală, plătibilă la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului Tezaur sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri. Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii”, se arată în comunicat.

Ghidul investitorului în Programul Tezaur este aici.

Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...