A început Programul Tezaur: Titluri de stat pentru populaţie la dobânzi între 3,5% şi 5% pe an

Ministerul Finanţelor lansează, luni, noi emisiuni de titluri de stat pentru populaţie în cadrul Programului Tezaur, cu dobânzi variind între 3,50% pe an şi 5% pe an în funcţie de scadenţă, scrie Agerpres.
Economica.net - lun, 03 iun. 2019, 07:16
A început Programul Tezaur: Titluri de stat pentru populaţie la dobânzi între 3,5% şi 5% pe an

Potrivit Prospectului de emisiune publicat în Monitorul Oficial, valoarea nominală a unui titlu este 1 leu. Pentru titlurile cu scadenţa la un an dobânda este 3,50%, pentru cele cu scadenţa de doi ani dobânda urcă la 4%, pentru cele pe 3 ani – 4,5% iar pentru titlurile pe 5 ani – 5%.

Subscrierile pot fi realizate până pe 28 iunie 2019 prin intermediul subunităţilor poştale din reţeaua Poşta Română şi prin Trezorerie.

În mediul urban, subscrierile realizate prin reţeaua Poşta Română se încheie cu o zi mai devreme iar în mediul rural cu două zile mai devreme.

Veniturile realizate de persoanele fizice din subscrierea şi deţinerea de titluri de stat nu se impozitează.

Fondurile obţinute în cadrul acestor emisiuni vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Te-ar mai putea interesa și
Motorina sparge barierele și se apropie de 10,5 lei pe litru! Nou val de scumpiri la pompă
Motorina sparge barierele și se apropie de 10,5 lei pe litru! Nou val de scumpiri la pompă
Motorina s-a scumpit și astăzi, 30 iulie, și se apropie de pragul de 10,5 lei/litru. În doar trei zile, prețul pe litru la motorină s-a scumpit cu 50 bani. ...
Prețuri benzină și motorină. Cum funcționează acciza dinamică, măsura luată de Parlament pentru scăderea prețurilor și cu cât ieftinește litrul de combustibil
Prețuri benzină și motorină. Cum funcționează acciza dinamică, măsura luată de Parlament pentru scăderea prețurilor ...
Parlamentul României a votat ieri un proiect de lege menit să reducă prețurile pe care românii le plătesc pentru benzină ...
Aerostar se extinde la Iași cu un nou hangar pentru întreținerea și mentenanța avioanelor civile
Aerostar se extinde la Iași cu un nou hangar pentru întreținerea și mentenanța avioanelor civile
Aerostar Bacău se extinde la aeroportul din Iași cu un nou hangar pentru întreținerea avioanelor civile.
Jumătate dintre români vor alegeri anticipate-Sondaj
Jumătate dintre români vor alegeri anticipate-Sondaj
În plină criză, cu un guvern fără puteri depline demis de Parlament pri moțiune de cenzură și fără mari perspective ...