Programul Casa verde pentru persoanele juridice a demarat luni. Finantarea poate ajunge la 4 milioane lei pe proiect

Persoanele juridice pot aplica, începând de luni, în cadrul Programului 'Casa verde', cuantumul maxim ce poate fi solicitat fiind de patru milioane de lei, potrivit Administratiei Fondului pentru Mediu (AFM).
Economica.net - mar, 18 oct. 2016, 10:39
Programul Casa verde pentru persoanele juridice a demarat luni. Finantarea poate ajunge la 4 milioane lei pe proiect

Prin intermediul Programului ‘Casa Verde’, persoanele juridice pot beneficia de finantare prin AFM pentru instalarea, înlocuirea sau completarea sistemelor de încalzire clasice cu cele care folosesc energie verde, regenerabila. O institutie solicitanta poate depune, în cadrul unei sesiuni de finantare, o singura cerere de finantare.

Potrivit sursei citate, unitatile administrativ-teritoriale, institutiile publice si unitatile de cult vor putea depune dosarele de finantare la registratura sediului AFM în perioada 17 octombrie – 14 noiembrie 2016.

Unitatile administrativ-teritoriale, institutiile publice sau unitatile de cult pot solicita finantare pentru mai multe imobile/obiective în cadrul aceleiasi cereri de finantare, însa cuantumul acesteia nu poate depasi doua milioane de lei pentru institutiile publice, respectiv 500.000 lei pentru unitatile de cult.

De asemenea, se acorda finantare de maximum 500.000 de lei pentru unitatile administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori mai mic de 3.000 si de cel mult un milion de lei pentru unitatile administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori cuprins între 3.000 si 20.000.

Totodata, unitatile administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori cuprins între 20.000 si 50.000 pot primi pâna la doua milioane lei finantare, cele cu un numar de locuitori cuprins între 50.000 si 100.000, de pâna la trei milioane de lei si, nu în ultimul rând, unitatile administrativ-teritoriale cu un numar de locuitori mai mare de 100.000 ar putea accesa de la Fondul pentru Mediu maximum patru milioane de lei.
Finantarea acordata persoanelor juridice va acoperi proiecte de instalare a sistemelor care utilizeaza energie solara si energie geotermala, la fel ca în cazul persoanelor fizice, dar si sisteme care folosesc drept combustibil gaz de fermentare a deseurilor, a namolurilor din instalatiile de epurare a apelor uzate, biogaz sau centrale termice pe baza de resturi si deseuri vegetale, agricole, forestiere, silvice.

Solicitantii nemultumiti de decizia Comitetului director/de avizare pot depune o contestatie la sediul Autoritatii în termen de 10 zile lucratoare de la data afisarii pe pagina de internet a acesteia a proiectelor aprobate si a celor respinse. Contestatiile se solutioneaza de catre o comisie constituita prin dispozitie a presedintelui Autoritatii. Solutionarea contestatiilor se face în termen de 30 zile lucratoare de la data expirarii termenului de depunere a contestatiilor. Pentru solicitantii respinsi în etapele de conformitate/analiza juridica sau economica ale caror contestatii au fost admise de catre comisia de contestatii se va trece la etapa urmatoare de analiza, cu posibilitatea de a contesta si dupa aceasta faza.

Bugetul total alocat pentru programul destinat persoanelor fizice este de 34 milioane de lei.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...