Programul de guvernare al PNL: consolidarea Pilonului II şi abrogarea supraimpozitării contractelor part-time

Cea mai importantă măsură concretă privind încurajarea muncii în programul de guvernare al PNL vizează renunţarea la supraimpozitarea contractelor de muncă part-time. PNL vrea, de asemenea, consolidarea Pilonului II de pensii şi scăderea numărului de pensionari anticipat. 
Cristina Şomănescu - J, 24 oct. 2019, 12:18
Programul de guvernare al PNL: consolidarea Pilonului II şi abrogarea supraimpozitării contractelor part-time

Cum vede PNL stimularea muncii, iată măsurile anunţate în programul de guvernare:

Abrogarea supraimpozitării contractelor part-time, prevăzută în OUG nr. 4/2017;
– Evaluarea impactului Legii nr. 153/2017 și promovarea unor măsuri pentru stabilirea unui echilibru între salariații de la stat și cei de la privat, și eliminarea inechităților;
– Promovarea unui proiect de Lege pentru stabilirea salariului minim, prin aplicarea unui mecanism obiectiv și predictibil.
– Programe pentru stimularea/reinserția profesională, inclusiv a celor plecați la muncă în străinătate;

– Susținerea învățământului dual;
– Adaptarea OUG nr. 60/2017 și stimularea companiilor private care angajează și oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități sau dificil reintegrabile pe piața muncii;

Pensiile în viziunea guvernării PNL – cele mai importante măsuri anunţate 

– Consolidarea Pilonului II de pensii prin:

  • eliminarea posibilității de a opta între Pilonul I și Pilonul II;
  • reluarea creșterii procentului virat la Pilonul II, așa cum a fost prevăzut inițial în legislație;
  • eliminarea cerințelor suplimentare impuse fondurilor de pensii administrate privat;

„În 2018, Guvernul a redus la 3,75% contribuția la Pilonul II,  în condițiile în care Legea nr. 411/2004 prevedea creșterea procentului progresiv. Pentru o viață decentă la momentul pensionării, alături de veniturile cuvenite din pensia garantată de stat, viitorul pensionar trebuie să fie stimulat încă din timpul perioadei active să-și asigure veniturile necesare prin capitalizarea și acumularea în fondurile de pensii private și în conturi individuale private, cu garantarea beneficiilor viitoare de către stat”, se arată în programul de guvernare al PNL. 

– Reducerea numărului de pensionari anticipat prin măsuri active de stimulare a continuării activității;

– Evaluarea oportunității și a formei reglementării privind introducerea unor sisteme facultative de pensii ocupaţionale alături de sistemele existente, care să aibă în vedere realitățile actuale privind categoriile socio-profesionale, statutul profesional şi/sau contractul colectiv de muncă aplicabil, bazate pe contribuții din venitul profesional, altele decât cele existente;

– Constituirea unui grup de lucru care, împreună cu partenerii sociali, inclusiv asociațiile pensionarilor, vor stabili măsurile cele mai potrivite, astfel încât pensiile să nu scadă în termeni reali pe termen lung, iar discriminările din sistem să fie eliminate prin aplicarea principiului contributivității în stabilirea dreptului la pensie.

Stimularea celor care desfășoară activități ocazionale în vederea încheierii asigurării facultative la pensii, printr-o serie de facilități la momentul declarării veniturilor din activităţile ocazionale.

Te-ar mai putea interesa și
Dunărea secată ne seacă și buzunarele. Criza din energie va crește inflația în România, singura țară UE care are stagflație, adică inflație mare și recesiune concomitent – ING
Dunărea secată ne seacă și buzunarele. Criza din energie va crește inflația în România, singura țară UE care are ...
Un șoc energetic persistent ar periclita ținta de inflație de 6% pentru acest an. Producția industrială, deja cu o scădere de 3,1% în primele 5 luni,este principalul sector afectat de criza......
Urșii din pădurile și orașele României pot răsufla ușurați. Președintele Nicușor Dan a trimis la reexaminare proiectul de lege privind combaterea atacurilor urșilor asupra oamenilor și bunurilor acestora
Urșii din pădurile și orașele României pot răsufla ușurați. Președintele Nicușor Dan a trimis la reexaminare proiectul ...
Preşedintele Nicuşor Dan a trimis vineri Parlamentului spre reexaminare proiectul de lege privind metodele de intervenţie ...
Unul dintre proiectele de suflet ale lui lui Trump, blocat de justiția americană. O curte de apel a suspendat construcția sălii de bal de la Casa Albă, pentru care a fost demolată aripa de est
Unul dintre proiectele de suflet ale lui lui Trump, blocat de justiția americană. O curte de apel a suspendat construcția ...
O curte de apel federală a blocat vineri construcţia la Casa Albă a sălii de bal de mari dimensiuni dorite de preşedintele ...
Marco Rubio avertizează Cuba că nu mai are nicio „supapă de scăpare”
Marco Rubio avertizează Cuba că nu mai are nicio „supapă de scăpare”
Secretarul de stat american Marco Rubio a avertizat vineri Cuba că nu mai are nicio "supapă de scăpare" în faţa presiunii ...