Programul „Litoralul pentru toţi” începe pe 5 mai, cu preţuri de la 159 lei de persoană pentru şase nopţi

Programul 'Litoralul pentru Toţi', ediţia de primăvară 2014, va demara pe 5 mai şi se va încheia pe 15 iunie, până în prezent fiind înscrise în program 38 de hoteluri din staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţie 5.408 de locuri pe serie.
Economica.net - J, 24 apr. 2014, 10:34
Programul

Programul este derulat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), potrivit unui comunicat remis joi AGERPRES.

Locurile vor fi vândute în peste 70 de agenţii din toată ţara, ceea ce înseamnă că la sfârşitul ediţiei de primăvară 2014 a programului, cel puţin 32.000 de turişti vor putea beneficia de vacante pe litoral la tarife reduse, estimează patronatele care au demarat programul.

Pentru zona Mamaia-Constanţa, tarifele maximale pentru această ediţie, pentru şase nopţi de persoană, încep de la 205 lei la un hotel de o stea, fără mic dejun, 235 lei la două stele, 265 lei la trei stele, 315 lei la un hotel de două stele cu mic dejun, 425 lei la trei stele cu mic dejun, 485 lei la patru stele cu mic dejun şi 605 lei la cinci stele cu mic dejun.

De asemenea, la trei stele, all inclusive, tarifele sunt de 765 de lei pentru cinci nopţi de persoană, 875 de lei la patru stele, iar, pentru hotelurile de cinci stele, trebuie să plătiţi 985 lei pentru cinci nopţi all inclusive.

Pentru staţiunile din sudul litoralului, respectiv Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediţie ajung până la 159 de lei la o stea, fără mic dejun, pentru şase nopţi, 179 lei la două stele fără mic dejun, 199 lei la hotel de trei stele fără mic dejun, 269 lei la două stele cu mic dejun, 329 lei la trei stele cu mic dejun, 379 la patru stele cu mic dejun, 469 la cinci stele cu mic dejun.

‘Programul ‘Litoralul pentru toţi’ se află la cea de-a 14-a ediţie, ca program tradiţional în care patronatele hoteliere şi cel al agenţiilor de turism şi-au dat mâna în vederea atragerii turiştilor în perioada de extrasezon pe Litoralul Românesc, în condiţiile în care nicio altă destinaţie externă nu vine cu o ofertă atât de avantajoasă’, a declarat Corina Martin, Preşedinte Asociaţia Litoral – Delta Dunării.

‘Litoralul pentru toţi’ a devenit unul dintre programele favorite ale publicului consumator de vacante în extrasezon datorită preţurilor extrem de atractive pe care le oferă. Agenţiile de turism membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism susţin întotdeauna eforturile hotelierilor de a avea turişti în această perioadă. Speram că vremea să fie bună în cele şase săptămâni de program astfel încât un număr cât mai mare de români să se bucure de vacanţe frumoase pe Litoralul românesc’, a spus, la rândul său, Lucia Nora Morariu, preşedinte ANAT.

Te-ar mai putea interesa și
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile turbine
Parcurile eoliene care vor fi finalizate în anul 2026 în România. Vor fi aproape 500 MW nou-instalați, cine pune noile ...
Mai multe parcuri eoliene de mari dimenisuni, începute în trecut, ar urma să fie finalizate în acest an. Doar socotind proiectele identificate de noi, la finalul anului vom avea în plus spre 500......
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat de BEI
Diana Buzoianu a sesizat ANI cu privire la un posibil conflict de interere a unui director din cadrul Romsilva, caz semnalat ...
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, luni, că a sesizat Agenţia Naţională de Integritate (ANI) într-un nou ...
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj de aproape 170 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de tranzacționare de luni, cu un rulaj ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis cu creşteri de peste 2% pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare ...
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Despre Justiție, fără patimă (V). Reforma începe și se termină cu cetățeanul
Reforma justiției este adesea discutată ca un exercițiu tehnic, rezervat profesioniștilor sistemului. În realitate, ...