Programul Start-Up Nation – a treia ediţie începe marţi, 19 iulie 2022

Firmele care doresc să îmbunătăţească performanţa economică a noilor afaceri pe care le administrează vor putea obţine fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei în cadrul celei de-a treia ediţii a programului Start-Up Nation, care va fi lansată marţi.
AGERPRES - lun, 18 iul. 2022, 15:47
Programul Start-Up Nation - a treia ediţie începe marţi, 19 iulie 2022

Potrivit unui comunicat al Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului (MAT), pe platforma informatică granturi.imm.gov.ro, marţi, începând de la ora 10:00, aplicanţii, cu profilul, userul şi parola generate, vor completa, semna electronic, încărca şi transmite formularul de înscriere, scrie Agerpres.

„De mâine, cea de-a treia ediţie a programului Start-Up Nation devine realitate! Antreprenorii care doresc să îmbunătăţească performanţa economică a noilor afaceri pe care le administrează au posibilitatea de a obţine fonduri nerambursabile în valoare maximă de 200.000 lei. Înscrierile se vor putea efectua exclusiv online, până la începutul lunii septembrie”, a declarat ministrul de resort, Constantin-Daniel Cadariu.

Un aspect important de care beneficiarii programului trebuie să ţină cont se referă la obligativitatea achiziţionării a două plăcuţe informative care vor fi plasate astfel: o plăcuţă în interiorul spaţiului de la locaţia de implementare a proiectului (indoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru vizitatori (recepţie, secretariat, loc de aşteptare etc) şi o plăcuţă în exteriorul spaţiului de la locaţia de implementare a proiectului (outdoor), în locul cu vizibilitatea cea mai bună pentru clienţi, pe lângă spaţiul unde se desfăşoară activitatea (faţada stradală, intrare în clădire etc).

Cererile vor fi finanţate în ordinea descrescătoare a punctajelor obţinute.

Aplicanţii care îşi asumă crearea şi menţinerea unui singur loc de muncă prin intermediul programului Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) pot obţine maximum 100.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta cel mult 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Aplicanţii care îşi asumă crearea şi menţinerea a două locuri de muncă prin intermediul programului Alocaţie Financiară Nerambursabilă (AFN) – vor putea beneficia de maximum 200.000 lei/beneficiar, sumă care poate reprezenta maximum 95% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.

Pentru anul curent, bugetul alocat schemei de minimis, aprobat prin Legea nr. 317/2021, este de 520 milioane lei, din care 500 milioane lei pentru Pilonul I Start-up Nation România şi 20 milioane lei pentru Pilonul II Start-up Nation Diaspora. Aplicanţii nu vor avea posibilitatea înscrierii pe ambii piloni ai programului.

Te-ar mai putea interesa și
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec mai puțin timp cu birocrația, iar numărul de pacienți tratați......
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul viitor: 800 lei/MWh
CE Oltenia a avut succes și a vândut toată energia cu livrare în 2027 scoasă pe piață. Nou reper de preț pentru anul ...
Complexul Energetic Oltenia, singurul producător semnificativ de energie electrică din România, a reușit să vândă ...