Proiect de lege al ANPC: Se introduce darea în plată pentru creditele imobiliare – laşi casa, scapi de datorii

Creditorii vor evita cu toate mijloacele posibile executarea silită a debitorilor cu credite imobiliare care nu îşi pot achita ratele şi se vor mulţumi să primească doar garanţia înapoi şi să stingă creanţa faţă de client, potrivit unor prevederi din noua lege privind contractele de credit pentru consumatori garantate cu bunuri imobile, propusă de ANPC, pe baza unei directive europene. Proiectul are ca dată de aplicare martie 2016 şi priveşte doar contractele de credit încheiate după intrarea în vigoare.
Mihai Banita - mar, 17 feb. 2015, 15:59
Proiect de lege al ANPC: Se introduce darea în plată pentru creditele imobiliare - laşi casa, scapi de datorii

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului a publicat proiectul de lege pentru implementarea Directivei 2014/17/UE. Proiectul de act normativ, ce va fi trimis spre dezbatere şi aprobare Parlamentului, vine cu o serie de noi măsuri de protecţie a debitorilor cu credite ipotecare. Băncile vor fi obligate să reducă penalităţile în cazul în care debitorii au probleme la plata ratelor şi să ia măsuri de restructurare a creditelor fără costuri suplimentare pentru aceştia.

Doar după ce depun toate diligenţele de a ajuta clienţii vor putea băncile să treacă la executarea silită. Chiar şi în acest caz, dobânzile penalizatorii sunt reduse şi creditorii, fie bănci, fie societăţi de recuperare a creanţelor, vor trebui să se mulţumească cu sumele încasate din vânzarea garanţiei pentru a stinge creanţa.

Darea în plată

Se introduce, practic, o prevedere echivalentă cu darea în plată pentru creditele ipotecare. Iată ce spune articolul cu pricina, probabil cel mai impotrant din întregul proiect de lege.

Art.47. – (1) In orice situatie, riscul de creditare se imparte intre creditor si consumator iar returnarea sau transferarea catre creditor a garantiei sau a veniturilor obtinute din vanzarea garantiei este suficienta pentru rambursarea totala a creditului.
(2) In cazul in care pretul obtinut pentru bun imobil afecteaza suma datorata de catre consumator, creditorii si executorii judecatoresti depun toate eforturile in vederea obtinerii celui mai bun pret pentru bunul imobil care face obiectul executarii silite.

În Directivă se arată că trebuie să existe o înţelegere expresă între creditor şi debitor în contract pentru ca darea în plată să fie aplicată, astfel că leguitorul român intenţionează să ducă aplicarea prevederilor mai departe.

„Atunci când părțile la contractul de credit sunt de acord cu acest lucru în mod expres, returnarea garanției este suficientă pentru a rambursa creditul”, se arată în textul Directvei.

În momentul de faţă, executarea silită a garanţiilor imobiliare care nu acoperă întreaga creanţă face ca debitorul să datoreze în continuare diferenţa de bani neacoperită, pentru care va fi urmărit până la achitarea integrală. Acest lucru are un deosebit impact asupra celor care au achiziţionat locuinţe în bula imobiliară şi a căror valoare prezentă este la jumătate sau chiar mai puţin faţă de momentul cumpărării. Astfel, legea a permis până acum ca tot riscul asociat achiziţiei unui imobil să fie în sarcina clienţilor băncilor. La următoarea bulă, băncile ar trebui, astfel, să fie mai atente cu modul în care acordă credite, pentru că s-ar putea transforma în agenţii imobiliare, dacă clienţii le lasă casa pentru stingerea creditului.

Până să se ajungă la executarea silită, proiectul de lege introduce mai mulţi paşi pentru a asigura că băncile nu se grăbesc să declare prea rapid scadenţa anticipată.

Astfel, chiar dacă nu au fost achitate trei rate consecutive, băncile trebuie să trimită propuneri de restructurare clienţilor care să scadă impactul ratei lunare, fără costuri suplimentare şi fără a cere noi garanţii sau reevaluarea celor existente, se arată la art. 46 din proiect. Aceleaşi obligaţii revin şi societăţilor de recuperarea a creanţelor. Între declararea scadenţei anticipate a creditului şi executarea silită trebuie să treacă cel puţin trei luni şi cel mult şase luni. Băncile au dreptul să perceapă dobânzi penalizatorii doar până la începerea executării silite. Acestea sunt plafonate la cel mult cinci puncte procentuale peste rata curentă a dobânzii şi la două puncte în cazul în care debitorii au probleme financiare din cauza reducerii veniturilor cu mai mult de 15%, or dacă există un deces în familia debitorului.

Se introduc noi privind recuperatorii. Societăţile de acest tip vor trebui să se înregistreze la ANPC pentru a putea administra credite acoperite cu garanţii imobile după data intrării în vigoare a proiectului de lege.

Conversia creditelor

În cazul împrumuturilor în monedă străină, băncile vor fi obligate să prevadă dreptul consumatorilor la conversie. Aceasta se va realiza la cursul BNR de la data cererii de conversie, fără costuri şi garanţii suplimentare. Banca trebuie să avertizeze debitorul dacă există o variaţie mai mare de 20% a cursului monedei în care a fost accesat creditul.

De asemenea, la momentul semnării unui contract de credit în valută, banca trebuie să prevadă şi o reducere a costurilor de creditare care se activează la o variaţie de 20% a cursului. Aceasta trebuie să includă diminuarea marjei de dobândă şi/sau a comisionului de adminstrare de cel puţin 10% din cost.

„Nu se va aplica creditelor aflate în derulare în acest moment. Orice lege priveşte contractele încheiate după data publicării în Monitorul Oficial”, ne-a declarat Marius Dunca, preşedintele ANPC. Astfel, legea nu îi va ajuta pe cei cu probleme la plata creditelor de casă luate în anii anteriori.

Data care se arată în proiect pentru intrarea în vigoare a legii este 21 martie 2016 – data limită de implementare a Directivei. Duna spună că aceasta ar putea să intre în viogoare mai devreme de acest termen.

Te-ar mai putea interesa și
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide un centru logistic lângă București
Investiție de 20 de milioane de euro la granița cu România: Producătorul Izida Ceramica extinde fabrica și deschide ...
Izida Ceramica, cel mai vechi producător de plăci ceramice din Bulgaria și care a deschis anul acesta o subsidiară în România, investește 20 de milioane de euro în fabrica din Elin Pelin și......
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Mai rău ca în pandemie: Cum a blocat atacul cibernetic de la Cadastru vânzările de case și apartamente din toată țara
Atacul cibernetic de la Cadastru care a avut loc la mijlocul lunii iulie a dus la înregistrarea celui mai mic număr de ...
Plan  european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Plan european pentru blackout. Vei mai putea plăti cu cardul în caz de pană de curent? Șeful Mastercard dă răspunsul
Există un plan european în caz de blackout, inclusiv în ceea ce privește plățile cu cardul. În actualele condiții ...
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii de la R.Power și constructori românii de la Parapet
Nouă baterie de mari dimensiuni, foarte aproape de conectarea la rețea: 254 MWh la Scornicești, cu investor polonezii ...
Producătorul Independent de Energie (IPP) R.Power se apropie de finalizarea primului său proiect BESS (sistem de stocare ...