Proiect privind creşterea vârstei de pensionare a militarilor, depus la Parlament

O propunere legislativă depusă la Camera Deputaţilor prevede creşterea vârstei de pensionare a militarilor.
Economica.net - D, 01 iul. 2018, 10:53
Proiect privind creşterea vârstei de pensionare a militarilor, depus la Parlament

‘Cadrele militare din armele şi serviciile sau specialităţile militare în care se înregistrează deficite majore de personal sau cadrele militare care nu îndeplinesc condiţiile de pensionare la împlinirea vârstei standard de pensionare, potrivit legii, pot fi menţinute în activitate după împlinirea vârstei standard de pensionare până la împlinirea vârstei de 65 de ani, în funcţie de nevoile instituţiei militare, la solicitarea sau cu acordul acestora şi cu aprobarea anuală a conducătorului instituţiei’, prevede iniţiativa legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, depusă de deputaţii PSD Dorel Căprar şi Mihai Weber şi de deputatul ALDE Marius Surgent.

Proiectul mai prevede că ‘limitele de vârstă în grad până la care cadrele militare în rezervă pot fi menţinute în evidenţă sunt de 57 de ani pentru clasa I, 62 de ani pentru clasa a II-a şi 65 de ani pentru clasa a III-a’.

Iniţiatorii menţionează în expunerea de motive că, ‘în prezent, sistemul militar se confruntă cu un deficit îngrijorător de resursă umană calificată, în contextul în care, pe parcursul ultimilor nouă ani, modificările aduse legislaţiei în domeniul militar, pe de o parte, şi cele care au generat plafonări ale soldelor concomitent cu blocări ale încadrărilor, pe de altă parte, au creat premisele unor treceri masive în rezervă, neurmate de încadrări care să acopere deficitul creat’.

‘Aceste fenomene au creat un vid pe segmentul resursei umane cu vârsta şi experienţa necesare asigurării continuităţii actului de comandă sau executării unor sarcini complexe. La acest moment, personalul militar se compune din cadre ce se apropie de vârsta prevăzută de lege pentru trecerea în rezervă din oficiu, care din patriotism şi devotament nu au ales să profite de avantajele legislaţiei în domeniul pensiilor militare şi cadre tinere, fără experienţa necesară continuităţii misiunilor militare la standardele consacrate, ce nu vor mai avea în curând cu cine să înveţe’, mai susţin iniţiatorii.

Aceştia menţionează că, în perspectivă, se conturează înăsprirea acestui decalaj, în contextul în care noile măsuri bugetare menţin aceleaşi restricţii în privinţa pachetelor salariale şi posibilităţile de încadrare.

‘În condiţiile în care vârsta standard de pensionare pentru militari, la atingerea căreia sunt trecuţi în rezervă din oficiu, este de 60 de ani, iar vârsta standard de pensionare în sistemul civil de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, pentru a preîntâmpina eventualele riscuri la adresa securităţii naţionale generate de situaţia fără precedent, suprapusă unui mediu internaţional de securitate ameninţător şi imprevizibil, se impune permiterea rămânerii în activitate a cadrelor militare cu stare corespunzătoare de sănătate, la cerere şi cu acordul conducătorului instituţiei, până la vârsta de 65 de ani’, precizează iniţiatorii în expunerea de motive a proiectului.

Proiectul se află în consultare publică la Camera Deputaţilor care este primul for sesizat, Senatul fiind Cameră decizională în acest caz.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...