Proiect UDMR: Autorităţile să nu poată face declaraţii privind persoanele acuzate, înainte de o hotărâre definitivă

Adaugă-ne ca sursă preferată

Propunerea legislativă este iniţiată de nouă parlamentari UDMR şi modifică astfel Codul de procedură penală.

Iniţiatorii susţin că proiectul pune în aplicare Directiva europeană 2016/343. Aceştia au arătat, în expunerea de motive, că actualul Cod de procedură penală cuprinde, parţial, reglementarea principiilor şi drepturilor fundamentale prevăzute de Directivă şi este nevoie de o ‘abordare mai aprofundată’ a principiului de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la propriul proces.

‘Din păcate, în prezent, deşi prezumţia de nevinovăţie este garantată de lege, aceasta deseori este nesocotită prin aşa-zisa telejustiţie la care contribuie prin declaraţii tranşante magistraţi sau materiale care provin de la organele de urmărire penală, fără ca împotriva acestora să se îndrepte statul. (…) Persoana astfel pusă la zid nu numai că uneori stă arestată preventiv degeaba, dar chiar achitată fiind nu-şi mai poate relua statutul avut anterior în societate’, au explicat iniţiatorii.

Potrivit proiectului, ‘înainte de pronunţarea unei hotărâri de condamnare definitivă, declaraţiile publice şi deciziile oficiale provenind de la autorităţile publice nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca şi cum acestea ar fi fost condamnate. Exercitarea dreptului de a nu da nicio declaraţie pe parcursul procesului penal nu poate fi utilizată împotriva suspectului sau inculpatului într-o etapă ulterioară a procedurii şi nu poate fi utilizată la coroborarea faptelor’.

Iniţiativa legislativă mai prevede că suspectul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, nefiind obligat să îşi dovedească nevinovăţia, respectiv are dreptul de a nu se autoincrimina şi de a nu coopera în cadrul oricărei proceduri penale. Exercitarea dreptului de a nu se autoincrimina sau a dreptului de a nu coopera nu poate fi utilizată împotriva suspectului sau inculpatului într-o etapă ulterioară a procedurii penale şi nu poate fi utilizată la coroborarea faptelor.

Alte articole se referă la faptul că o persoană poate fi condamnată în lipsă numai dacă a fost citată legal pentru fiecare fază a judecăţii sau a intrat prin alte mijloace oficiale în posesia unor informaţii cu privire la locul şi data procesului, a fost informată despre posibilitatea pronunţării unei hotărâri în lipsă, precum şi dacă a fost reprezentată de avocat ales sau desemnat din oficiu şi a beneficiat de apărare corespunzătoare în cadrul procesului.

‘Procedura de punere în executare a unei hotărâri definitive pronunţate în lipsa inculpatului poate fi declanşată numai dacă i s-a comunicat hotărârea şi numai după ce a fost informat în mod expres cu privire la dreptul la o nouă procedură de judecată sau la o cale de atac, la care are dreptul să se prezinte şi care permite o nouă stabilire a fondului cauzei, inclusiv examinarea unor probe noi care pot conduce la schimbarea hotărârii iniţiale, respectiv dacă persoana în cauză declară în mod expres că nu contestă decizia sau nu solicită o nouă procedură de judecată ori nu introduce o cale extraordinară de atac în termen de 30 de zile de la primirea informaţiei legate de hotărâre’, mai prevede proiectul.

Acesta mai stabileşte că, în cazul în care statul a fost condamnat la CEDO, acţiunea în regres pentru recuperarea sumei achitate trebuie îndreptată împotriva persoanei care a provocat situaţia generatoare de pagube. ‘Fapta persoanei care cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă a comis una dintre acţiunile care au condus la situaţia generatoare de daune constituie abuz în serviciu şi se pedepseşte conform art 297 alin 1’, se mai arată în proiect.

Senatul este prima Cameră legislativă sesizată.