Proiectul de lege privind Codul administrativ, care prevede pensii speciale pentru aleşii locali, intră joi la vot în plenul Camerei Deputaţilor

Proiectul de lege privind Codul administrativ, care prevede, printre altele, pensii speciale pentru aleşii locali, precum şi eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală, va intra joi la dezbateri şi vot, în procedură de urgenţă, în plenul Camerei Deputaţilor. După adoptarea modificărilor la Codul penal, prioritatea acestei sesiuni extraordinare a Parlamentului este adoptarea Codului Administrativ, scrie News.ro.
Economica.net - J, 05 iul. 2018, 05:15
Proiectul de lege privind Codul administrativ, care prevede pensii speciale pentru aleşii locali, intră joi la vot în plenul Camerei Deputaţilor

Şedinţa în plen a Camerei Deputaţilor are loc de la ora 10.00, iar pe ordinea de zi se află şi Proiectul de Lege privind Codul administrativ al României, scrie News.ro.

Camera Deputaţilor este for decizional pe acest proiect.

În 11 iunie, Senatul a adoptat cu 85 de voturi „pentru”, 21 de voturi „împotrivă” şi 11 abţineri, proiectul de lege pentru elaborarea Codului administrativ. Pe 27 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a decis, înainte de votul final, retrimiterea Codului administrativ la Comisie.

Una dintre prevederile Codului Administrativ este că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene aleşi după anul 1992 vor primi o pensie specială în limita a trei mandate.

„Persoanele alese începând cu anul 1992 de către cetăţeni, prin vot universal, egal, direct, secret, respectiv prin vot secret indirect şi liber exprimat, respectiv primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare, ale vârstei standard de pensionare redusă aşa cum sunt prevăzute în Legea nr 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau cele prevăzute de alte legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la o indemnizaţie pentru limită de vârstă de la data la care li se acoră drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare”, prevede actul normativ.

O altă modificare le permite aleşilor locali să aibă calitatea de persoană fizică autorizată sau de persoană care exploatează o întreprindere individuală sau o întreprindere familială.

De asemenea, cuantumul indemnizaţiei pentru limită de vârstă prevăzut la al. 1 se acordă în limita a trei mandate şi se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0.40% din indemnizaţia brută lunară aflată în plată.

Totodată, pentru mandate incomplete, indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat complet de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte de consilii judeţene. Indemnizaţia pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public.

În forma votată de Senat, legea prevede, la articolul 94, şi eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în administraţia locală: „Folosirea limbii minorităţilor naţionale (1) În unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia, folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentului Cod şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte. (2) Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi celelalte entităţi juridice prevăzute la alin.(1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută la alin (1)”.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan acuză situația catastrofală a absorbției banilor europeni pentru proiectele energetice ale companiilor de stat: CE Oltenia 10%, Transelectrica 4%, Elcen zero. “Nu mai putem continua așa”
Bolojan acuză situația catastrofală a absorbției banilor europeni pentru proiectele energetice ale companiilor de stat: ...
Ilie Bolojan a vorbit, într-o postare pe facebook, despre rezultatele catastrofale ale companiilor energetice de stat în absorbția banilor europeni pentru construcția de centrale sau de linii și......
Ultima prognoză mai taie aproape 90.000 de tone de grâu din producția estimată a României pentru anul acesta
Ultima prognoză mai taie aproape 90.000 de tone de grâu din producția estimată a României pentru anul acesta
Cercetătorii europeni au revizuit în minus, în luna mai, producția de grâu estimată pentru România în anul agricol ...
Dan Șucu, patronul Rapidului, are undă verde pentru blocuri turn chiar în apropierea stadionului Dinamo
Dan Șucu, patronul Rapidului, are undă verde pentru blocuri turn chiar în apropierea stadionului Dinamo
Dan Șucu, alături de partenerii săi de afaceri, are autorizația de construire pentru un proiect rezidențial de pe Șoseaua ...
Criptomoneda care a luat fața Bitcoin. Ce profit au adus principalele valute și de ce Hyperliquid a uimit – Raport
Criptomoneda care a luat fața Bitcoin. Ce profit au adus principalele valute și de ce Hyperliquid a uimit – Raport
În ultimul an, Bitcoin a pălit în fața unei criptomonede care se detașează în fața concurenței din piață. Deși ...