Proiectul de lege privind pensiile aleşilor locali, adoptat de Senat cu amendamente

Plenul Senatului a aprobat, luni, cu amendamente proiectul de lege privind pensiile aleşilor locali.
Economica.net - lun, 21 dec. 2015, 16:04
Proiectul de lege privind pensiile aleşilor locali, adoptat de Senat cu amendamente

Propunerea legislativă a fost aprobată cu 86 de voturi ‘pentru’ şi o abţinere.

La momentul votului, grupul senatorial al PNL a anunţat că se retrage din sala de plen.

Amendamentele admise în cadrul şedinţei de plen au fost formulate de senatorul PSD Ioan Deneş, în calitate de secretar al Comisiei pentru administraţie publică.

Un prim amendament aprobat de plenul Senatului la proiectul de act normativ privind pensiile aleşilor locali prevede modificarea articolului 32, indice 1, alineat (1), cu următorul cuprins: ‘primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor judeţene, care îndeplinesc condiţiile vârstei standard de pensionare eşalonate, după caz, în anexele 5 şi 6, din Legea 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, sau al vârstei standard reduse în conformitate cu prevederile aceleiaşi legi sau ale altor legi speciale au dreptul, la încetarea mandatului, la indemnizaţie pentru limită de vârstă dacă nu sunt realeşi pentru un nou mandat’.

Un alt amendament prevede că ‘indemnizaţia pentru limită de vârstă se calculează proporţional cu perioada de mandat efectiv exercitată, dar nu mai puţin de un mandat de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean’.

Un al treilea amendament formulat de senatorul Deneş şi votat în plen prevede că ‘primarii şi viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor judeţene care beneficiază de indemnizaţia pentru limită de vârstă (…) şi care au ocupat până la vârsta de pensionare şi alte funcţii pentru care este stabilită indemnizaţia pentru limită de vârstă prin alte acte normative au obligaţia să opteze pentru una dintre indemnizaţii’.

De asemenea, printr-un alt amendament a fost modificat articolul 2 alineatul (1) al proiectului de lege, cu următorul cuprins: ‘de indemnizaţia pentru limită de vârstă prevăzută la articolul 32 indice 1, alineat 1, din Legea 393/2004 cu completarea adusă prin prezenta lege şi în aceleaşi condiţii, beneficiază şi primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii ai Consiliilor judeţene care au avut anterior intrării în vigoare a prezentei legi calitatea de primar, viceprimar, preşedinte şi vicepreşedinte al Consiliului judeţean’.

Senatul a fost Cameră decizională pe acest proiect de lege.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Profitul Gazprom Neft a scăzut cu 3,5% în trimestrul I din 2026
Gazprom Neft, divizia petrolieră a gigantului energetic rus Gazprom, a anunţat vineri că profitul său net a scăzut în ritm anual cu 3,5% în primul trimestru din 2026, la 95,8 miliarde de ruble......
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 de milioane de lei
ROCA Industry raportează că a fost pe profit în primele trei luni din 2026, în contextul unei cifre de afaceri de 168 ...
ROCA Industry, primul holding industrial din România specializat în materiale de construcții, a raportat, în primele ...
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. Competitivitatea trebuie construită pe reguli egale
Alexandru Nazare: Acolo unde profitul realizat în România este diminuat artificial, statul are obligaţia să acţioneze. ...
Zona preţurilor de transfer trebuie tratată serios, deoarece cazurile în care costurile intra-grup, redevenţele, serviciile ...
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet anunță că pierderea operațională a grupului s-a redus cu aproape 60% după primele trei luni din an
Bittnet Group a încheiat primul trimestru din 2026 cu venituri consolidate de 53,2 milioane de lei, în creștere cu 15% ...