Proiectul legii salarizării nu rezolvă problemele de fond ale personalului medical – Sindicat

Proiect legii salarizării în sectorul public, discutat vineri la Guvern, nu rezolvă problemele de fond ale personalului medical, iar protestele au toate şansele să fie reluate, se arată într-un comunicat al Federaţiei Sindicale Hipocrat, remis, sâmbătă, AGERPRES.
Economica.net - S, 23 apr. 2016, 08:29
Proiectul legii salarizării nu rezolvă problemele de fond ale personalului medical - Sindicat

Sindicaliştii din sănătate susţin că proiectul prezentat nu va fi în măsură să rezolve nici inechităţile salariale create în interiorul sectoarelor de activitate între aceleaşi categorii de personal şi nici nu poate garanta faptul că intra şi intersectorial se promovează principii echitabile de recunoaştere a pregătirii profesionale şi a importanţei muncii depuse de fiecare salariat în parte.

‘Am constatat, la scurt timp de la mediatizarea acestei întâlniri, o nelinişte în rândul membrilor de sindicat, vorbesc pentru organizaţiile afiliate Federaţia Hipocrat, dat fiind faptul că revendicările care au generat pichetările şi protestele, desfăşurate sub genericul ‘Primavara Medicală – pentru schimbare este nevoie de noi toţi’, nu au şanse prea mari să fie soluţionate. Calendarul de proteste a fost doar suspendat, nu anulat’, a declarat Ion Cotojman, preşedintele Federaţiei, citat în comunicat.

În plus, vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a atras atenţia că, prin noul proiect, inechităţile din sectorul bugetar nu vor face altceva decât să se mute într-o altă zonă.

‘Suntem de acord că există constrângeri bugetare, dar nu suntem de acord cu faptul că ei nu pot să acopere şi să adune mai mulţi bani. Era treaba Guvernului să facă acest lucru. Ca şi confederaţie care acoperă întregul sistemul bugetar, Cartel Alfa a spus următorul lucru: că vom muta inechităţile din zona de foarte de jos a salariilor într-o zonă ceva mai sus, la un alt nivel’, a subliniat Apostoiu.

Noua Ordonanţă de Urgenţă a salarizării va pleca de la un salariu de referinţă de 1.250 de lei, iar pasul de creştere va fi stabilit cu partenerii sociali, pas fix sau procent, a declarat, vineri, ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, după discuţiile din Consiliul Naţional Tripartit.

‘Noi discutăm de păstrarea concepţiei Legii 284, legea cadru. Deci această Ordonanţă nu va mai înlocui legea cadru. Vă gândiţi în modul următor: un salariu de referinţă este 1.250 de lei. Începând cu 1.250 de lei noi vom intra în principiile grilei Legii 284 care are coeficienţii aceia de echivalare şi vom lua de la bază în sus, vom ridica, printr-o metodă pe care urmează să o stabilim împreună cu partenerii sociali, care poate fi cu pas fix, dar deocamdată metoda consacrată este cu procent, deci 2,5% între clase, deci vom ridica până acolo, unde ne permitem. Acesta este principiul’, a declarat Dragoş Pîslaru.

Ministrul Muncii susţine că se va lucra pe cifrele care vor fi furnizate de la Ministerul Muncii, Ministerul Finanţelor Publice, fiecare dintre ministerele sau autorităţile care dispun de cifre de salarizare în familiile lor ocupaţionale, dar şi pe cifrele de la sindicate.

‘Discutăm de 500-600 de numere, anume salarii pe diverse încadrări, pe diverse vechimi, care trebuie verificate cu grijă fiecare. De aceea, discuţiile tehnice vor fi atât generale, pentru a vedea modul de lucru, dar vor fi după aceea şi pe fiecare familie ocupaţională, pentru ca fiecare dintre acele cifre să poată fi verificată’, a afirmat Pîslaru.

Vineri, la Guvern, a avut loc o nouă şedinţă a Consiliului Naţional Tripartit, destinată discutării principiilor care vor sta la baza noii Ordonanţe.

La finalul discuţiilor, ministrul Muncii a anunţat că noua Ordonanţă privind salariile bugetarilor ar putea fi elaborată, împreună cu partenerii sociali, până pe 15 mai, lansată timp de două săptămâni în dezbatere publică şi adoptată de Executiv la 1 iunie.

‘Noi vom avea o ordonanţă de corecţie adusă la salarizarea personalului din zona bugetară. Prin urmare, sporurile şi indemnizaţiile şi orice măsură specifică oricărei familii ocupaţionale vor rămâne aşa cum sunt ele în momentul actual. (…) Nu este vorba de îngheţare. Sporturile şi indemnizaţiile au mersul lor. Noi ce încercăm să facem acum este să ne concentrăm pe salariile de bază’, a explicat ministrul Muncii.

Acesta a adăugat că de creşteri salariale ar putea beneficia între 300.000 şi 500.000 de bugetari.

Te-ar mai putea interesa și
Laurenţiu Nicolae Cazan este noul președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica
Laurenţiu Nicolae Cazan este noul președinte al Consiliului de Administrație al Nuclearelectrica
Laurenţiu Nicolae Cazan a fost numit, vineri, preşedinte al Consiliului de Administraţie al Nuclearelectrica, potrivit unui raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti....
Guvernul a decis care sunt primele companii de stat care intră în procesul de analiză și reformă. E vorba de 17 societăți, printre care: Tarom, Metrorex, CFR Călători și Elcen
Guvernul a decis care sunt primele companii de stat care intră în procesul de analiză și reformă. E vorba de 17 societăți, ...
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, vineri, că, în ceea ce priveşte reforma companiilor de stat, Guvernul a stabilit rolurile ...
Guvernul vrea să pună ordine pe piața cripto și dă o orodonanță prin care furnizorii de servicii de criptoactive sunt obligați să transmită informații către ANAF
Guvernul vrea să pună ordine pe piața cripto și dă o orodonanță prin care furnizorii de servicii de criptoactive sunt ...
Guvernul a adoptat, vineri, o ordonanţă de urgenţă prin care este modificat Codul de procedură fiscală astfel încât ...
Comisia Europeană a acceptat angajamentele asumate de TikTok privind transparența publicității sale
Comisia Europeană a acceptat angajamentele asumate de TikTok privind transparența publicității sale
Comisia Europeană a anunţat vineri că angajamentele asumate de gigantul chinez TikTok de a furniza registre de publicitate ...