Proiectul noii staţii de metrou supraterană de pe Şoseaua Berceni – scos la licitaţie de Primăria Sectorului 4

Anunţul privind "Elaborare Proiect Tehnic şi execuţie lucrări pentru edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură" a fost publicat în noul sistem de achiziţii publice - SICAP, a anunţat Primăria Sectorului 4.
Economica.net - mie, 11 sept. 2019, 09:07
Proiectul noii staţii de metrou supraterană de pe Şoseaua Berceni - scos la licitaţie de Primăria Sectorului 4

„Acest lucru este primul pas pe care Primăria Sectorului 4 îl face, în colaborare cu S.C. Metrorex S.A., în vederea informării complete a potenţialilor ofertanţi. Potrivit anunţului, unul din obiectivele majore ale administraţiei Sectorului 4 în domeniul mobilităţii urbane este extinderea magistralei de metrou M2 la limita de sud, cu o staţie situată între staţia de metrou existentă Berceni şi Şos. de Centură. În vederea implementării acestui proiect de infrastructură, Sectorul 4 a încheiat un protocol cu S.C. Metrorex S.A. În baza acestuia, a fost derulat contractul şi a fost recepţionată documentaţia „Studiu de fezabilitate pentru edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură”, a precizat comunicatul instituţiei.

Conform studiului de fezabilitate, destinaţia clădirii propuse va fi aceea de clădire civilă (publică) pentru transport cu metroul – Staţie de metrou supraterană. Clădirea va asigura un mediu propice circulaţiei pietonale (tip transport cu metroul şi spaţii publice urbane de circulaţie).

Valoarea estimată a proiectului este de aproximativ 146 de milioane de lei (fără TVA).

Proiectul de investiţii pentru edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură va fi iniţiat şi derulat de Asocierea de autorităţi contractante formată conform art.4 din Legea nr. 98/2016 / art. Legea 99/2016, după caz, dintre Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti, în calitate de lider de asociere şi Societatea de Transport cu Metroul Bucureşti „Metrorex” S.A., în calitate de membru al asocierii. In cadrul asocierii de autorităţi contractante, liderul asocierii, Sectorul 4 al Municipiului Bucureşti va asigura finanţarea, proiectarea şi edificarea obiectivului de investiţii.

Durata de execuţie a achiziţiei „Elaborare Proiect Tehnic şi execuţie lucrări pentru edificarea unei staţii de metrou la nivel suprateran situată între staţia de metrou Berceni şi Şoseaua de Centură” este de 22 luni, din care 4 luni perioada de proiectare.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.