Proiectul privind recensământul animalelor – joi, în CGMB. Amenzi majorate faţă de forma supusă dezbaterii publice

Proiectul privind recensământul animalelor cu proprietar/ deţinător legal de pe raza municipiului Bucureşti urmează să fie dezbătut în şedinţa de joi a CGMB.
Economica.net - lun, 21 oct. 2019, 11:42
Proiectul privind recensământul animalelor - joi, în CGMB. Amenzi majorate faţă de forma supusă dezbaterii publice

 

Faţă de forma iniţială, supusă dezbaterii publice, care prevedea amenzi cuprinse între 200 şi 800 de lei, proiectul care urmează să fie supus votului în Consiliul General al Municipiului Bucureşti prevede amenzi de 400 – 1.000 de lei.

Astfel, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte: refuzul de a da date, furnizarea de date eronate sau incomplete recenzorilor – cu amendă de la 500 la 1.000 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data decesului sau înstrăinării animalului – cu amendă de la 400 la 600 de lei; neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data dobândirii sau fătării unui/ unor animal(e) – cu amendă de la 400 la 600 de lei.

Contravenientul poate achita în termen de cel mult 15 zile jumătate din minimul amenzii.

Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor se va face de către poliţiştii locali din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie Locală a Municipiului Bucureşti şi din cadrul poliţiilor locale ale sectoarelor 1 – 6.

Organizarea şi efectuarea recensământului vor fi realizate de Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor. Aceasta va încheia acorduri de colaborare cu Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi cu poliţiile locale ale sectoarelor în vederea implementării acestei hotărâri.

Informaţiile obţinute vor fi trecute în Registrul de evidenţă a animalelor cu proprietar/ deţinător legal de pe raza municipiului Bucureşti, bază de date ce va fi gestionată de ASPA.

Registrul va include: numele proprietarului, domiciliul, numărul de telefon, date de identificare ale animalului (specie, rasă, culoare, talie, sex, vârstă); sterilizare/ crotalie/ carnet de sănătate/ microcip/ pedigree.

Pe durata desfăşurării recensământului, proprietarii/ deţinătorii legali ai animalelor, persoane fizice sau juridice, vor avea posibilitatea declarării acestora, personal sau digital, în vederea înregistrării. Veridicitatea informaţiilor va fi verificată de către recenzori. Declararea se poate realiza personal la sediul ASPA şi în alte locaţii ce pot fi stabilite ulterior, dar şi digital prin transmiterea online a informaţiilor către ASPA.

Activitatea de recenzare va fi coordonată şi realizată de ASPA în termen de doi ani maximum de la data intrării în vigoare a hotărârii.

La finalizarea recensământului, ASPA va prezenta o informare Consiliului General al Municipiului Bucureşti privind rezultatele activităţii de recenzare şi principalele concluzii, împreună cu propuneri vizând perfecţionarea activităţii în domeniu.

Potrivit regulamentului ataşat, recensământul va fi realizat prin intermediul recenzorilor desemnaţi de ASPA, de luni până vineri, în intervalul orar 8,00 – 20,00. Recenzorii vor completa datele necesare la domiciliul persoanelor intervievate, pe baza declaraţiei persoanei majore şi a consultării datelor oficiale, cu respectarea normelor legale privind confidenţialitatea datelor personale. În cazul în care proprietarul nu este găsit la domiciliu, pe bază de înştiinţare scrisă îi va fi comunicată modalitatea de contact a recenzorilor.

„Componenţii echipelor care vor realiza recensământul în teren al animalelor poartă responsabilitatea verificării tuturor locaţiilor existente pe teritoriul repartizat şi realităţii datelor înscrise în fişa de recensământ”, prevede regulamentul.

 

Te-ar mai putea interesa și
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum se vede inflația de 6,6% în bugetul familiei
După inflația din septembrie, puterea lunară de economisire a populației scade de la 1.000 de lei la 670 de lei. Cum ...
O creștere a cheltuielilor cu 6,61%, egală cu rata anuală a inflației din septembrie, poate reduce cu aproximativ o treime suma disponibilă pentru economisire, dacă venitul rămâne neschimbat.......
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări în euro
Finanțări mai accesibile pentru IMM-uri prin CEC Bank și BID: garanții de până la 80%, credite revolving și finanțări ...
CEC Bank și Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) extind accesul întreprinderilor mici și mijlocii la finanțare, ...
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi a întrerupt transmisiunea
Turcia – Poliţia a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune al opoziției, Halk TV, şi ...
Poliţia turcă a preluat controlul asupra sediului principalului canal de televiziune privat al opoziţiei, Halk TV, şi ...
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin Tişe (PNL), preşedintele Consiliului Judeţean Cluj
„Vom avea Guvern de data aceasta; criza guvernamentală se va încheia, cel puţin pentru moment”, anunţă Alin ...
Liberalul Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, consideră că Guvernul propus de Luca Niculescu va trece ...