Propunerea lui Zelenski pentru un dialog direct între Ucraina şi Rusia, susţinută de Londra, Paris şi Berlin

Liderii francez, german şi britanic au susţinut duminică propunerea lui Volodimir Zelenski pentru un "dialog direct" între Ucraina şi Rusia, "cu participarea activă a Statelor Unite şi a Europei", la finalul unei întâlniri cu preşedintele ucrainean la Londra, notează AFP.
AGERPRES - lun, 08 iun. 2026, 08:34
Propunerea lui Zelenski pentru un dialog direct între Ucraina şi Rusia, susţinută de Londra, Paris şi Berlin

Emmanuel Macron, Keir Starmer şi Friedrich Merz au „salutat apelul lansat de preşedintele Zelenski pentru o încheiere a războiului, negociată pe cale diplomatică”, după ce acesta i-a propus lui Vladimir Putin o întâlnire directă, într-o scrisoare transmisă joi.

Preşedintele rus a răspuns că nu vede „interesul” unei astfel de întâlniri atât timp cât un acord pentru a pune capăt războiului nu a fost negociat în prealabil, scrie Agerpres.

Parisul, Londra şi Berlinul „au oferit sprijinul lor propunerii în favoarea unui dialog direct între Ucraina şi Rusia – cu participarea activă a Statelor Unite şi a Europei – pentru a ajunge la un armistiţiu şi a susţine continuarea negocierilor”, conform declaraţiei semnate şi de Kiev.

„Linia actuală de contact trebuie să servească drept punct de plecare pentru negocieri. Frontierele internaţionale nu trebuie modificate prin forţă”, au insistat cei patru lideri.

Pe de altă parte, ei au „subliniat nevoia urgentă de a creşte producţia de interceptoare şi de a dezvolta în comun capacităţi antirachetă balistică şi de atac în profunzime”, după ce noi atacuri ruseşti au provocat cinci morţi şi pagube la un sit nuclear din Ucraina.

Volodimir Zelenski, care a anunţat că se va întâlni luni cu regele Charles al III-lea, ceruse pe platforma X, înaintea reuniunii, o „cooperare mai mare pentru securitatea întregii Europe în domeniul apărării antiaeriene”.

Preşedintele ucrainean doreşte să îi implice mai mult pe aliaţii săi europeni în căutarea unei soluţii diplomatice, în condiţiile în care atenţia preşedintelui american Donald Trump s-a mutat către războiul din Iran.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...