Contrabanda cu alcool şi tutun, consumul de droguri şi prostituţia au contribuit cu 0,3% la PIB, în T1 – INS

Activităţile ilegale reprezentate prin contrabanda cu alcool şi tutun, consumul de droguri şi prostituţie au contribuit aproximativ cu 0,3% la formarea PIB, în primul trimestru din acest an, a declarat, vineri, Adriana Ciuchea, director general Direcţia de conturi naţionale şi sinteze macroeconomice în cadrul Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 05 iun. 2015, 09:40
Contrabanda cu alcool şi tutun, consumul de droguri şi prostituţia au contribuit cu 0,3% la PIB, în T1 - INS

‘Activităţile ilegale reprezentate prin contrabanda cu alcool şi tutun, consumul de droguri şi prostituţie reprezintă în trimestrul 1 2015 aproximativ 0,3% din PIB. Ponderea mai mare în cadrul acestora o are contrabanda cu alcool şi tutun care este de 0,17% din PIB, după care drogurile – 0,13% şi prostituţia – 0,03%’, a spus directorul INS.

În ceea ce priveşte sectorul cercetării şi dezvoltării, ea a precizat că în România ‘din păcate nu are o pondere foarte mare în PIB, respectiv în jur de 0,4%, în alte ţări ajungând şi la câteva procente’, scrie Agerpres.

Potrivit datelor provizorii publicate vineri, Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere cu 4,3% pe seria brută, în primul trimestru din 2014 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. PIB nominal se ridica la peste 139,2 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată tot anul viitor
Programul de guvernare. Pensiile vor fi indexate din 2027. Noua lege a salarizării în sectorul public va fi elaborată ...
Indexarea pensiilor începând din 2027 şi elaborarea, anul viitor, a proiectului noii legi a salarizării în sectorul public se numără printre măsurile prevăzute în Programul de guvernare......
Ambasadorul SUA a fost la ASF.  Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, președinte ASF: Am abordat și tema reglementării piețelor cripto
Ambasadorul SUA a fost la ASF. Discuții despre temutul SEC, supraveghetorul burselor din New York și din SUA. Petrescu, ...
Darryl Nirenberg, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii(SUA) la București, a fost, astăzi, în vizită la Autoritatea ...
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România a lansat ING Invest. 15.000 dintre clienții săi și-au deschis într-o lună conturi pe platformă
ING Bank România anunță că 15.000 de clienți și-au deschis deja un cont prin ING Invest, la mai puțin de o lună de ...
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei care sunt parte a acestei decizii la dialog, să vedem ce soluții găsim
Luca Niculescu: Restanțele salariale ale magistraților pun o presiune suplimentară pe buget. O să-i invit pe toți cei ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a declarat joi că restanţele salariale ale magistraţilor, în valoare de 5 miliarde ...