Protest diaspora. Militaru susţine că dispozitivele pe care Jandarmeria le-a adaptat la miting au fost eminamente defensive

Dispozitivele pe care Jandarmeria Română le-a adaptat la mitingul de vineri seară din Piaţa Victoria au fost "eminamente defensive", a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, Marius Militaru.
Economica.net - S, 11 aug. 2018, 08:23
Protest diaspora. Militaru susţine că dispozitivele pe care Jandarmeria le-a adaptat la miting au fost eminamente defensive

„Jandarmeria Română şi-a adaptat dispozitivul astfel încât să poată interveni în orice situaţie gradual şi proporţional cu nivelul violenţelor manifestate. Dispozitivele pe care noi le-am adaptat la mitingul de aseară au fost eminamente defensive. Au fost acţiuni reactive în momentul în care forţele de ordine au fost atacate”, a explicat Militaru.

Potrivit acestuia, acţiunile Jandarmeriei au fost „pe deplin” justificate, după ce protestatarii au încercat să pătrundă în sediul Guvernului, considerând că acestea au fost acţiuni „premeditate”.

„Majoritatea televiziunilor au surprins în direct imagini cu acel grup de persoane care în jurul orei 15,00 a încercat să pătrundă în sediul Guvernului. Aşadar, intervenţia Jandarmeriei a fost pe deplin justificată. Este evident pentru toată lumea că blocarea bruscă a circulaţiei, când numărul de oameni nu era atât de mare încât să impună lărgirea perimetrului pentru desfăşurarea protestului, urmată de încercarea de rupere a cordonului de jandarmi în repetate rânduri, a fost o acţiune premeditată”, a adăugat Marius Militaru.

El a spus că jandarmii au desfăşurat şi o serie de informări publice pe canalele media şi reţelele de socializare referitoare la pericolele la care se expun cei aflaţi la miting în primele rânduri, care se interpuneau între jandarmi şi rândul al doilea de protestatari de unde se aruncau obiecte contondente.

„S-a acţionat în prima fază cu spray iritant lacrimogen, cu gaze lacrimogene şi, ulterior, când violenţele s-au înteţit, s-au executat somaţiile legale, respective cele trei semnale luminoase care anunţau intervenţia în forţă. Acestea au fost date în conformitate cu normele în vigoare, Legea 60, Legea 550, pentru atenţionarea oamenilor pentru evacuarea zonei şi pentru avertizarea celor care se manifestau violent”, a precizat Militaru.

Potrivit jandarmilor, peste 450 de persoane, dintre care 35 de jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale, în urma violenţelor care s-au produs, vineri seară, la mitingul din Piaţa Victoriei. 70 dintre cele 452 de persoane au fost transportate la spital, iar 11 dintre ele sunt jandarmi.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați din hoteluri în Sozopol
VIDEO – Incendiu uriaș în Bulgaria, în una dintre cele mai populare staţiuni. Zeci de turiști au fost evacuați ...
Un incendiu de amploare a distrus, vineri dimineaţă, un restaurant din Oraşul Nou din Sozopol, obligând autorităţile să evacueze aproximativ 20-25 de persoane din hotelurile şi unităţile de......
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani
Vine iarna – Europa se pregăteşte să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii ...
Europa se pregătește să intre în sezonul rece cu depozitele de gaze la cel mai scăzut nivel din ultimii 13 ani, situație ...
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Ucraina – Cel puţin 27 de persoane au murit atac al Rusiei asupra unui depozit de muniţii
Cel puţin 27 de persoane au murit după ce o dronă rusă a lovit un depozit de muniţii în apropiere de Kiev vineri noaptea, ...
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: Preţul benzinei va scădea considerabil pentru toţi americanii
Cel mai mare acord petrolier din istoria mondială. Moment istoric, înţelegere între SUA şi Venezuela – Trump: ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri încheierea unui acord în sectorul petrolier cu Venezuela, în virtutea ...