Protest inedit: Un nevăzător a condus un autoturism cu 136 de km/h

Un bărbat nevăzător a protestat, joi, într-un mod inedit faţă de "nepăsarea" cu care sunt tratate persoanele cu handicap fizic: El a condus un autoturism cu 136 de kilometri la oră, stabilind astfel un record naţional de viteză.
Economica.net - J, 15 dec. 2011, 18:31

Bărbatul de 36 de ani, din Bucureşti, a declarat că această cursă reprezintă un protest pentru a atrage atenţia opiniei publice asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu diferite handicapuri fizice, potrivit Mediafax.

Prin participarea la această cursă, şoferul nevăzător a vrut să stabilească un record naţional la viteză pe o suprafaţă de 1.000 de metri şi să se pregătească pentru un record mondial. Recodul mondial de viteză stabilit de o persoană nevăzătoare a fost înregistrat SUA, respectiv 320 de kilometri la oră.

Te-ar mai putea interesa și
O declaraţie suprinzătoare: SUA vor continua să negocieze cu Iranul chiar dacă Israelul nu este de acord – JD Vance
O declaraţie suprinzătoare: SUA vor continua să negocieze cu Iranul chiar dacă Israelul nu este de acord – JD Vance
Vicepreşedintele Statelor Unite, J. D. Vance, a apărat luni eforturile administraţiei Trump de a ajunge la un acord cu Iranul şi a afirmat că Washingtonul va continua negocierile chiar dacă......
Schimbare istorică: Aeroportul Otopeni intră în liga giganților europeni. Adio haos și aglomerație la orele de vârf
Schimbare istorică: Aeroportul Otopeni intră în liga giganților europeni. Adio haos și aglomerație la orele de vârf
Compania Națională Aeroporturi București (CNAB) a semnat un acord cu cel mai mare coordonator independent de sloturi aeroportuare ...
Ce plan are Polonia pentru a deveni o super-putere mondială
Ce plan are Polonia pentru a deveni o super-putere mondială
Autorităţile poloneze vor ca firmele locale să culeagă roadele unui preconizat boom al investiţiilor, în condiţiile ...
Danezii de la Eurowind construiesc un parc hibrid, eolian-fotovoltaic, de 50 MW, în Constanța. Au luat autorizația
Danezii de la Eurowind construiesc un parc hibrid, eolian-fotovoltaic, de 50 MW, în Constanța. Au luat autorizația
Eurowind Energy România a obținut autorizațiile de construire pentru proiectul Siminoc, primul parc hibrid eolian–fotovoltaic ...