Fermierii şi transportatorii continuă protestele şi spun că nu pleacă din stradă până când nu se vor găsi soluţii. Grindeanu se întâlneşte cu reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri

Fermierii şi transportatorii protestatari doresc să participe activ la discuţiile cu reprezentanţii Guvernului pentru rezolvarea problemelor semnalate şi spun că nu vor pleca din stradă până când nu se vor găsi soluţii concrete şi imediate. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, se va întâlni marţi cu reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri.
AGERPRES - mar, 16 ian. 2024, 12:50
Fermierii şi transportatorii continuă protestele şi spun că nu pleacă din stradă până când nu se vor găsi soluţii. Grindeanu se întâlneşte cu reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri

„Apreciem eforturile Guvernului de a iniţia dialogul social tripartit între angajatori, organizaţii patronale şi autorităţile administraţiei publice locale şi centrale. În acest sens, manifestăm dorinţa de a participa activ la aceste discuţii, subliniind că fermierii şi transportatorii prezenţi în stradă în această a 7-a zi de protest spontan doresc să fie parte integrantă a procesului de rezolvare a problemelor semnalate Guvernului şi autorităţilor. Este important de subliniat că, în calitate de fermieri şi transportatori, nu ne aflăm aici pentru a negocia, ci pentru a obţine soluţii şi rezolvări la problemele cu care ne confruntăm. Refuzăm ideea că aceste acţiuni ar putea fi interpretate drept negocieri, ci sunt un demers ferm în vederea găsirii unor soluţii concrete şi imediate”, a declarat, la Afumaţi, fermierul Ionuţ Cercel, transmite Antena3.

Acesta a precizat că protestele vor continua până când vor vedea primul act normativ pentru găsirea unor soluţii aplicabile, pentru rezolvarea a cât mai multor probleme semnalate.

„Reiterăm mulţumirile noastre pentru deschiderea dialogului. Ne exprimăm speranţa că discuţiile vor conduce la măsuri eficiente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă ale fermierilor şi transportatorilor din România. Vom continua protestele în mod paşnic şi civilizat, dezicându-ne de orice act de vandalism şi încălcare a legii. Vom continua până când vom vedea primul act normativ pentru găsirea unor soluţii aplicabile, pentru rezolvarea a cât mai multor probleme semnalate, soluţii pe care nu dorim să le vedem cu impact negativ din punct de vedere economic şi social”, a mai spus Cercel, care a citit un comunicat „semnat în mod simbolic ‘fermierii şi transportatorii protestatari'”.

„Astăzi, 16 ianuarie 2024, ora 13:00, la sediul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii va avea loc o întâlnire între ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi reprezentanţii confederaţiilor patronale şi federaţiilor reprezentative ale transportatorilor rutieri”, a anunţat ministerul de resort, scrie Agerpres.

Potrivit reprezentanţilor MTI, la întâlnire vor fi prezenţi reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT), Confederaţiei Patronale Concordia, Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi ai Asociaţiei Române pentru Transporturi Rutiere Internaţionale.

Protestele transportatorilor şi ale fermierilor care s-au extins în 24 de judeţe ale ţării sunt consecinţa lipsei de dialog dintre Guvern şi reprezentanţii industriei transporturilor din ultimii ani, susţine Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR), într-un comunicat remis marţi AGERPRES.

„Asistăm la o situaţie fără precedent la care în mod sigur nu s-ar fi ajuns dacă implicarea Guvernului în problemele transportatorilor ar fi fost de-a lungul timpului una reală şi susţinută. Ceea ce ne lipseşte de multă vreme în relaţia dintre autorităţi şi organizaţii reprezentative ale transportatorilor este tocmai acest dialog, care ar fi trebuit să găsească o rezolvare până acum la problemele cu care se confruntă industria. Considerăm că revendicările protestatarilor sunt reale, chiar dacă modul de a le exprima este atipic. Revendicările lor se suprapun cu probleme mai vechi din domeniul transporturilor pe care noi le-am semnalat autorităţilor de-a lungul anilor. Indiferenţa cu care guvernanţii au tratat aceste probleme a amânat rezolvarea lor până acum, când şoferii au reacţionat. Ceea ce vedem astăzi în stradă este oglinda întârzierilor în reglementare, a unei pieţe a asigurărilor dezechilibrate şi a lipsei de viziune pe termen lung. Să nu uităm că transporturile rutiere sunt vitale pentru economie, ele fiind cel mai mare exportator de servicii al României”, a declarat Radu Dinescu, secretarul general al UNTRR.

Uniunea precizează că o parte dintre revendicările protestatarilor au fost de mai mult timp semnalate autorităţilor chiar de aceasta. Unele au fost rezolvate, iar la alte probleme soluţiile întârzie.

Problemele transportatorilor români semnalate de UNTRR au fost: intrarea în spaţiul Schengen; acciza la carburant pentru transportul de marfă; timpi de aşteptare la frontierele UE; e-CMR (scrisoare electronică de însoţire, document de control, care atestă că marfa a fost livrată în stare bună şi care standardizează transportul internaţional); indemnizaţie de hrană pentru şoferi; poliţa RCA; transport agabaritic; criza şoferilor; accesul şoferilor non-rezidenţi în România; costul de referinţă; siguranţa rutieră; responsabilizarea şi sancţionarea expeditorilor de mărfuri, astfel încât aceştia să nu mai ajungă să îi pună pe transportatori în situaţia de a încălca legislaţia privind depăşirea greutăţilor maxime admise, a dimensiunilor legale şi a timpului de conducere şi odihnă a şoferului; măsuri pentru stimularea achiziţiei de autovehicule comerciale verzi.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul a decis ca AFM să preia finanțarea a peste 500 de proiecte de apă, canal și gestionarea deșeurilor, care erau prinse inițial în PNRR
Guvernul a decis ca AFM să preia finanțarea a peste 500 de proiecte de apă, canal și gestionarea deșeurilor, care erau ...
Proiectele de infrastructură finanţate iniţial prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aflate în risc de neîncadrare în jaloanele şi termenele stabilite cu Comisia Europeană......
Strategia de securitate a SUA. Kaja Kallas spune că Wahingtonul rămâne cel mai mare aliat al Europei
Strategia de securitate a SUA. Kaja Kallas spune că Wahingtonul rămâne cel mai mare aliat al Europei
Statele Unite ale Americii rămân "cel mai mare aliat" al Uniunii Europene, a afirmat sâmbătă şefa politicii externe ...
ANPC a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei în urma controalelor realizate la nivel național în perioada 2 – 5 decembrie. Ce nereguli au fost depistate
ANPC a dat amenzi de peste 4,2 milioane de lei în urma controalelor realizate la nivel național în perioada 2 – ...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat sancţiuni de aproximativ 4,23 de milioane de lei, ...
Comisia Europeană plănuiește să accelereze construirea de rețele electrice transfrontaliere pentru reducerea facturilor la energie
Comisia Europeană plănuiește să accelereze construirea de rețele electrice transfrontaliere pentru reducerea facturilor ...
Comisia Europeană va încerca să accelereze construcţia reţelelor electrice transfrontaliere, avertizând că anii de ...