Protestele medicilor încep miercuri cu pichetarea Ministerului Sănătăţii

Protestele medicilor încep miercuri cu pichetarea Ministerului Sănătăţii, la acţiune fiind aşteptate aproximativ 120 de persoane, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), Vasile Astărăstoae.
Economica.net - mie, 18 sept. 2013, 07:04

Preşedintele CMR a precizat că pichetarea Ministerului Sănătăţii are loc între orele 11.00 şi 13.00, urmând să fie continuată joi şi vineri.

De săptămâna viitoare, acţiunile de pichetare se vor muta, timp de patru zile, la Ministerul Finanţelor Publice.

Vasile Astărăstoae a precizat că autorizaţiile de protest sunt pentru cel mult 120 de persoane. Astfel, miercuri, vor picheta sediul Ministerul Sănătăţii reprezentanţii conducerii Coaliţiei profesioniştilor din sistemul de sănătate, iar în zilele următoare vor veni şi medici din provincie.

Potrivit calendarului de proteste anunţat de Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate, acţiunile de pichetare vor fi organizate până în 27 septembrie, urmând ca în octombrie să aibă loc un protest la Guvern, iar în noiembrie ar putea fi declanşată greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor medicilor.

Reprezentanţii medicilor au mai spus că s-ar putea să existe şi demisii în bloc, dar şi anularea contractelor medicilor de familie cu casa de asigurări de sănătate.

Principala nemulţumire a personalului sanitar este legată de nivelul salariilor.

Lista revendicărilor, aprobată de Coaliţia profesioniştilor din sistemul de sănătate, conţine şase solicitări majore, respectiv alocarea a minumum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege specifică sistemului de sănătate în care proiectul privind performanţa să reprezinte un capitol, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

Potrivit lui Astărăstoae, dacă solicitările generale ce vor fi prezentate Executivului pot fi negociate, astfel încât alocarea a 6% din PIB sau dublarea salariilor să se facă eşalonat, solicitările privind dublarea salariilor rezidenţilor nu se negociază. „Pentru aceasta, se cere rezolvare imediată”, a subliniat acesta, în 6 septembrie.

Minsitrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, în 10 septembrie, că posibilele proteste anunţate de Coaliţia Profesioniştilor din Sistemul Sanitar nu se justifică şi nu au temei real, atâta timp cât MS a pus în dezbatere publică un pachet de legi, şi a precizat că aşteaptă toţi partenerii la dialog.

Eugen Nicolăescu a mai spus că invită toate părţile cu responsabilităţi în sistemul sanitar la discuţii şi dezbateri şi solicită ca orice manifestare a personalului medical să nu-i afecteze pe pacienţi.

„Fac apel la responsabilitate şi echilibru”, a solicitat ministrul.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...