Protestul împotriva defrişărilor s-a încheiat. Un nou protest pe 5 iunie

Protestul împotriva defrişărilor ilegale s-a încheiat în jurul orei 21,00, organizatorii anunţând un nou protest pe 5 iunie, de Ziua Mondială a Mediului.
Economica.net - S, 09 mai 2015, 18:45
Protestul împotriva defrişărilor s-a încheiat. Un nou protest pe 5 iunie

Mitingul s-a încheiat fără ca protestatarii să solicite o întrevedere cu ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, care îşi exprimase, pe Facebook, disponibilitatea de a discuta cu o delegaţie a lor, potrivit AGERPRES.

‘Felicitări tuturor celor care luptă astăzi pentru stoparea tăierilor ilegale şi a monopolului pe păduri! Înţeleg că ultima oprire va fi Ministerul Mediului. Eu sunt la minister, iar dacă o delegaţie a manifestanţilor doreşte să ne întâlnim, să discutăm doleanţele lor, îi aştept cu drag’, a scris ministrul Mediului.

Protestatarii au ajuns în Piaţa Constituţiei în jurul orei 20,30 şi au continuat să scandeze lozinci precum „Nu corporaţia face legislaţia”, „Vrem legi curate, nu păduri furate” etc.

Liderii protestatarilor i-au anunţat pe cei prezenţi că preşedintele Klaus Iohannis a scris pe Facebook că problema defrişărilor ilegale va fi pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi au subliniat că „nu cu CSAT se închide gura străzii”.

„Cred că protestul de astăzi împotriva despăduririlor abuzive este unul perfect legitim. Am hotărât ca această gravă problemă a defrişărilor ilegale să fie pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe a CSAT. Sunt convins că vom reuşi nu doar să stopăm fenomenul, dar şi că instituţiile statului îi vor identifica şi trage la răspundere pe cei vinovaţi”, a scris şeful statului pe Facebook.

Protestatarii au mai spus că ar trebui să fie adoptată o lege prin care nivelul de împădurire din România să fie de cel puţin 35% şi să nu scadă sub acest nivel şi au menţionat că susţin actualul proiect al Codului silvic, pentru că îi blochează pe austriecii de la Holzindustrie Schweighofer.

Acţiunea de protest din Capitală a început în jurul orei 16,00, la intrarea Charles de Gaulle din Parcul Herăstrău, unde s-au strâns în prima fază, pe parcursul desfăşurării protestului numărul acestora ajungând la câteva mii.

La ora 17,30 participanţii la acţiunea de protest au plecat pe Bd. Aviatorilor spre Piaţa Victoriei, unde au protestat în faţa sediului Guvernului. Ulterior, s-au deplasat pe traseul: str. Buzeşti, str. Berzei, Bd. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor şi Bd. Eroilor Sanitari, ajungând la Palatul Cotroceni la ora 19,00. De aici, au plecat în marş pe Bd. Gheorghe Marinescu, Bd. Eroilor şi apoi spre Splaiul Independenţei, îndreptându-se spre Ministerul Mediului, Piaţa Constituţiei.

Locuitorii din 14 municipii din ţară şi românii din şase oraşe din străinătate au anunţat că protestează sâmbătă pentru oprirea despăduririlor abuzive, dar şi cu scopul ca pădurile din România să devină o prioritate naţională pentru autorităţile statului.

Conform datelor centralizate, protestele, derulate sub sloganul ‘Împreună putem opri masacrul pădurilor’, au fost anunţate în: Bucureşti, Alba-Iulia, Baia Mare, Braşov, Cluj, Focşani, Iaşi, Ploieşti, Oradea, Sibiu, Suceava, Târgovişte, Vaslui, Constanţa (pe 10 mai va avea loc protestul ‘DA parcurilor şi pădurilor, NU mall-urilor în Constanţa’), precum şi în Stockholm, Madrid, Viena, Paris, Montreal şi Londra.

În Bucureşti, în jur de 9.000 de persoane şi-au dat întâlnire la ora 16,00, la intrarea în Parcul Herăstrău din Piaţa Charles de Gaulle. Anunţul de mobilizare a fost postat pe Facebook de campania ‘Uniţi Salvăm’, aflată în epicentrul protestelor împotriva exploatării aurifere de la Roşia Montană şi împotriva exploatării gazelor de şist. Protestatarii aveau programate opriri la Guvern, Palatul Cotroceni şi Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

Evenimentul organizaţiilor de mediu este susţinut şi de Federaţia Proprietarilor de Păduri, care consideră că mişcarea socială este o solidarizare la problemele sectorului forestier semnalizate de proprietarii de păduri în ultimii ani.

Pe de altă parte, platforma de campanii online de-clic.ro a anunţat lansarea petiţiei „Salvează pădurea: ia drujba din mâna Holzindustrie Schweighofer!’, document semnat de peste 6.000 de persoane la numai o zi de la anunţare.

Un număr de 27 de organizaţii din România şi străinătate s-au reunit pentru a susţine demersul adresat membrilor Camerei Deputaţilor, care, în săptămânile următoare, vor re-examina, la cererea preşedintelui Klaus Iohannis, legea de modificare a Codului Silvic.

Motivul petiţiei şi una dintre cauzele cererii de re-examinare o reprezintă limita de 30% impusă prin noul Cod Silvic oricărei companii în procesarea unei specii de arbori din România.

Joi, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Graţiela Gavrilescu, a declarat, la Galaţi, că speră ca săptămâna viitoare Codul Silvic să treacă de Camera Deputaţilor, preşedintele Klaus Iohannis să îl promulge şi apoi ‘să-şi intre în drepturi’. Oficialul a precizat că ministerul are deja pregătite normele metodologice de aplicare a Codului Silvic.

În data de 27 aprilie, Senatul a respins cererea de re-examinare pe care preşedintele Klaus Iohannis a transmis-o Parlamentului cu privire la legea care modifică Codul Silvic, adoptând astfel propunerea legislativă în forma trimisă spre promulgare

Te-ar mai putea interesa și
Donald Trump va merge la Forumul Economic de la Davos însoțit de o delegație foarte numeroasă, cea mai mare din istoria participărilor președinților americani
Donald Trump va merge la Forumul Economic de la Davos însoțit de o delegație foarte numeroasă, cea mai mare din istoria ...
Preşedintele american Donald Trump va participa săptămâna viitoare la ediţia din acest an a Forumului Economic Mondial (WEF) de la Davos, în Alpii elveţieni, au anunţat marţi organizatorii......
15 candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director general al „Apelor Române”, anunță Ministerul Mediului. Interviurile vor fi publicate pe YouTube
15 candidați s-au înscris la concursul pentru ocuparea funcției de director general al „Apelor Române”, anunță ...
Un număr de 15 candidaţi s-au înscris în cursa pentru ocuparea funcţiei de director general al Administraţiei Naţionale ...
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ayatollahilor
Văduva fostului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture protestarilor și să dea jos regimul ...
Fosta împărăteasă a Iranului, Farah Pahlavi, văduva ultimului şah iranian răsturnat de la putere de Revoluţia Islamică ...
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul spot al gazelor a sărit pragul de 200 de lei/MWh pe piața de la București
Prețul gazelor naturale tranzacționate azi cu livrare mâine a sărit pragul de 200 de lei/MWh, iar volumele tranzacționate ...