PSD va câştiga alegerile, iar creşterea salariilor şi reducerea TVA s-ar putea amâna – raport Unicredit

Partidul Social Democrat (PSD) va câştiga, cel mai probabil, alegerile din 11 decembrie, Guvernul rezultat fiind PSD-ALDE, care ar putea include PMP şi/sau UDMR, iar creşterea salariilor din sistemul public şi reducerea TVA s-ar putea amâna, potrivit raportului trimestrial de analiză al UniCredit Bank.
Economica.net - mar, 04 oct. 2016, 12:19
PSD va câştiga alegerile, iar creşterea salariilor şi reducerea TVA s-ar putea amâna - raport Unicredit

‘Partidul Social Democrat (PSD), cel mai probabil, va câştiga alegerile parlamentare programate pentru data de 11 decembrie, în timp ce Partidul Naţional Liberal (PNL) ar putea fi al doilea clasat. Mai multe partide mici se află în prezent în apropierea pragului de 5%, printre acestea numărându-se UDMR, ALDE şi Partidul Mişcarea Populară (PMP) al fostului preşedinte Traian Băsescu. Rezultatul cel mai probabil este un guvern PSD – ALDE, care ar putea include PMP şi/sau UDMR’, se arată în document.

Potrivit acestuia, pentru formarea unei coaliţii între PSD şi PNL există o probabilitate mai mică, iar în plus aceasta ar necesita ca aceste două partide să obţină un procentaj similar de voturi şi ca un număr ridicat de partide mici să intre în Parlament.

‘Cel mai puţin probabil în acest moment este un Guvern condus de PNL, care, în prezent, este în urma PSD în sondaje cu 5-10 p.p. Indiferent de coaliţia care va conduce România din decembrie, politicile Guvernului vor fi constrânse de angajamentele fiscale din anii anteriori. Luând în calcul încetinirea creşterii economice şi reducerea spaţiului fiscal (de măsurile de tăiere a taxelor şi creşterile salariale), noul Guvern va trebui să înăsprească politica fiscală până la finalul anului 2017 pentru a menţine deficitul bugetar sub nivelul de 3% din PIB. Acest prag nu ar trebui să fie depăşit: cea mai mare parte a deficitului bugetar este înregistrată în ultimul trimestru al fiecărui an, astfel încât Guvernul va şti exact cât de mult poate cheltui pentru a se încadra în ţinta bugetară’, menţionează sursa citată.

În aceste condiţii, spune UniCredit, unele dintre promisiunile din trecut ar putea fi amânate, cum ar fi creşterea de salarii în sistemul public sau reducerea cotei TVA cu 1 p.p., la 19%, în ianuarie 2017.

‘Investiţiile publice vor fi probabil cel mai afectate de înăsprirea fiscală. Actualul Guvern a finalizat cadrul de absorbţie a fondurilor UE până în 2020, dar aceasta nu este o garanţie pentru performanţa viitoare. Cofinanţarea fondurilor UE de către stat şi cheltuielile de infrastructură ar putea fi înlocuite de alte tipuri de cheltuieli publice, aşa cum s-a întâmplat în 2012 – 2015. În aceste condiţii, principalul risc fiscal nu este un deficit bugetar în creştere, ci o creştere economică mai lentă’, mai arată banca.

Te-ar mai putea interesa și
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Bolojan nu regretă că s-a întâlnit cu preşedinta CCR la Senat: A fost o întâlnire într-o instituţie publică
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că nu are de ce să regrete că s-a întâlnit cu preşedinta Curţii Constituţionale, Simina Tănăsescu, la Senat, o instituţie publică în......
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România, cu Guvern fără drepturi depline. Bolojan: Starea de provizorat s-a lungit prea mult
România are nevoie de Guvern, starea de provizorat s-a lungit prea mult, a declarat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan, ...
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe îi cere lui Trump să pună capăt războiului „iresponsabil” cu Iranul
Ministrul german de finanţe Lars Klingbeil i-a cerut vineri preşedintelui american Donald Trump să pună capăt războiului ...
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
Ministerul Energiei a efectuat plăţi din PNRR în valoare de 233,07 milioane de euro, până la 28 august 2026
inisterul Energiei a efectuat, până pe 28 august 2026, plăţi către beneficiarii proiectelor finanţate prin Planul Naţional ...