„Publicitatea” în avocatură ca rău principial şi absolut – opinie Ovidiu Constantinescu, Boştină şi Asociaţii

Adaugă-ne ca sursă preferată

Săptămâna trecută, pentru prima dată în ultimii şapte ani, am fost nevoit să nu răspund la solicitarile venite din partea unui jurnalist.

“Stimată doamnă…,
Vă mulţumesc pentru mailul transmis şi mă grăbesc să vă raspund la el. Din păcate, având în vedere noile reglementari impuse de UNBR la sfârşitul anului trecut, nu pot să vă ofer informaţiile solicitate.

Cu deosebită stimă,”

Greu de descris sentimentul trăit în momentul în care am dat “SEND” la mesaj şi, cunoscând publicaţia de la capătul celălalt al firului, probabil că dezamagirea a fost la fel de mare deoarece – din punctul de vedere al jurnalistului – nimic nu poate fi mai frustrant decât sa nu poata oferi cititorilor informaţii pe care le considera relevante. Pentru mine refuzul a însemnat, din punct de vedere profesional, o abdicare de la principii.

Poate ca aş fi fost tentat să las amăraciunea să se stingă în vâltoarea altor activităţi curente dacă nu aş fi citit cel mai recent interviu al domnului avocat Gheorghe Florea, preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din Romania (UNBR]) cu privire la “Direcţia în care merge avocatura din România”, interviu în care, la un moment dat, este reluată chestiunea „publicităţii profesionale”, ultima problemă rămasă nerezolvată a avocaţilor din România.
Citez paragraful care m-a intrigat cel mai mult: (…) „Modificarea regimului statutar al publicităţii profesionale a avocatului, în raport cu situaţia existentă în ţările europene cu tradiţii îndelungate privind dezvoltarea şi consolidarea profesiei de avocat s-a făcut prin subordonarea principiilor constante al profesiei (independenţă, secret profesional, evitarea conflictelor de interese) principiului solidarităţii profesionale şi întăririi barourilor – ca instituţii de interes public indispensabile funcţionării şi dezvoltării corecte a statului de drept. Este necesară aplicarea corectă a noilor reglementări pentru a se permite promovarea onestă a formelor de exercitare a profesiei în beneficiul securităţii consumatorului de servicii profesionale avocaţiale”.

Cu siguranţă că raporturile conceptuale dintre „publicitate profesională”, „comunicare” şi „relaţii publice” în lumea avocaturii merită o discuţie şi o dezbatere separată şi cu siguranţă ea va trebui să aibă loc sau, dacă stau să mă gândesc mai bine, ea ar fi trebuit să aibă loc ÎNAINTE de adoptarea hotărârii UNBR din decembrie 2013! Inutil de spus că deschiderea spre dialog amintită ceva mai departe în interviu de dl Preşedinte Florea ar fi fost reală, în condiţiile în care consultarea ar fi fost publică şi ar fi avut loc ÎNAINTE, nu DUPĂ adoptarea hotărârilor… că aşa prea seamăna a dictat…

Dl Preşedinte UNBR susţine în interviu că “modificarile au fost făcute la solicitarea majorităţii avocaţilor” , ceea ce este cel puţin hazardat deoarece pe noi cel puţin, la Boştină şi Asociaţii, nu ne-a întrebat nimeni – nici ca SPRL şi nici individual pe fiecare avocat în parte – dacă suntem de acord cu propunerea… Cum dl Preşedinte UNBR doreşte să fie „străin de dogma autoritarismului…” acum nu ne-a rămas nimic altceva de făcut decât să fim de acord cu hotărârea!

Din păcate, însă, mult mai şocant este faptul că cineva de la înăţtimea funcţiei pe care o deţine poate afirma cu seninatate şi convingere că principiile fundamentale ale unei profesii pot fi subordonate principiului solidarităţii celor care o practica … Mi-e şi frică să gândesc – darămite să le rostesc sau sa scriu – consecinţele unui asemenea demers! Ca beneficiar de servicii juridice mi-ar fi frică dacă aş şti că principiile independenţei, secretului profesional şi al evitării conflictelor de interese ar putea fi subordonate solidarităţii profesionale a avocaţilor – chiar şi dacă ar fi exclusiv si limitat numai la domeniul “publicitatii profesionale”! A sacrifica transparenţa şi accesul la informaţie, a-i refuza clientului dreptul de a putea face o alegere fundamentată obiectiv în numele „solidarităţii profesionale” nu e un demers menit să crească prestigiul profesiei de avocat. Părerea mea…. Iar întrebarea firească ce s-ar putea pune ar fi: „ce conteaza mai mult, clientul sau solidaritatea profesională?”

Nu cred că „publicitatea” (în înţelesul special pe care dl Presedinte al UNBR îl da acestui concept) este inerent opusă „onestităţii”. E absurd să crezi ca „publicitatea” este panaceul absolut pe care poţi să-ţi clădeşti o carieră de succes, indiferent de rezultatele practice ale muncii. Nu cred că „publicitatea” este inerent opusă „solidarităţii profesionale”. E absurd să susţii că transparenţa, ca informarea corectă a publicului larg şi asigurarea datelor pe bază carora un potenţial client îşi poate fundamenta obiectiv decizia de a lucra cu un avocat sau altul reprezintă un atac la „solidaritatea profesională”. Nu cred că „publicitatea” e răul absolut care macină din interior profesia de avocat. E absurd să crezi ca profesionalismul unui avocat stă în marimea firmei pe care şi-o agaţă la uşa de la intrare…şi asa mai departe.

Din păcate, încep să am convingerea că această confuzie între publicitate şi comunicare nu este un accident. În urma hotărârii din decembrie a UNBR, avocatura – aşa cum au ramarcat mulţi jurnalisti şi observatori ai pieţei de avocatură din România – a devenit una din cele mai secretoase şi opace profesiuni, o stare de fapt interent în defavoarea celor care beneficiază de servicii de consultanţă juridică.