Punctele Enel din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu vor fi închise luni, 13 aprilie

Punctele Enel din municipiul Bucureşti, precum şi din judeţele Ilfov şi Giurgiu vor fi închise luni, 13 aprilie, cu ocazia sărbătorilor Pascale, se arată într-un comunicat de presă.
Economica.net - vin, 10 apr. 2015, 08:58
Punctele Enel din Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu vor fi închise luni, 13 aprilie

În celelalte zile vor funcţiona după programul obişnuit. Astfel, în 10 şi 14 aprilie programul de funcţionare este de la ora 9,00 la ora 17,00, în municipiul Bucureşti, şi de la ora 8,00 la ora 16,00, în judeţele Ilfov şi Giurgiu, scrie Agerpres.

Clienţii Enel Energie Muntenia, care doresc să îşi achite factura de energie electrică în această perioadă, pot utiliza modalităţile alternative de plată, şi anume prin numerar, ATM-uri (bancomate), debit direct, internet şi virament bancar.

Pentru perioada în care nu este prevăzut program cu publicul, nu se vor face preavizări sau deconectări de la reţeaua de energie electrică, iar Serviciul Telecitire va fi funcţional, precizează Enel.

Te-ar mai putea interesa și
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Avansul pentru creditul ipotecar: cât trebuie să ai înainte să începi căutarea locuinței?
Dacă vrei să cumperi o locuință prin BCR, răspunsul nu este pur și simplu „15%”. Pentru Casa Mea, ghidurile BCR indică minimum 15% pentru prima locuință și, de regulă, 25% dacă deții......
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Wizz Air anunță relocarea temporară în luna noiembrie a zborurilor de pe Aeroportul Timișoara
Transportatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi oficial că este nevoit să-și relocheze temporar zborurile din și spre ...
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele în redactarea contractului (opinie Andrei Șărban)
Cesiunea de părți sociale după art. V din Legea nr. 239/2025 – Opozabilitatea față de organul fiscal și consecințele ...
I. Ce s-a publicat și de ce contează acum De la 12 octombrie 2026, cesiunea de părți sociale într-un SRL cu obligații ...
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco își redeschide magazinul din municipiul Deva, într-un spațiu de două ori mai mare
Flanco, primul Smart Discounter electro-IT din România, a anunțat că își redeschide joi porțile magazinului său din ...