Putin avertizează România şi Polonia că se află în raza de acţiune a rachetelor ruse UPDATE

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a avertizat vineri România şi Polonia că s-ar putea afla în raza de acţiune a rachetelor ruse, deoarece găzduiesc elemente ale scutului antirachetă american pe care Moscova îl consideră o ameninţare, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - S, 28 mai 2016, 06:58
Putin avertizează România şi Polonia că se află în raza de acţiune a rachetelor ruse UPDATE

Vladimir Putin a făcut vineri cele mai dure declaraţii la adresa scutul american, atrăgând atenţia că Moscova a afirmat în repetate rânduri că va lua măsuri de retorsiune, însă Washingtonul şi aliaţii săi au ignorat avertismentele.

În cursul lunii mai, armata americană – care susţine că scutul antirachetă este necesar pentru apărarea împotriva Iranului, şi nu ameninţă Rusia – a inaugurat la Deveselu (sudul României) prima unitate din Europa unde este operaţională o componentă terestră a scutului antirachetă american. Acesta urmează să se extindă în Polonia.

„Dacă ieri în aceste zone din România oamenii pur şi simplu nu ştiau ce înseamnă să fii în raza de acţiune, de astăzi suntem forţaţi să luăm anumite măsuri pentru a ne asigura securitatea”, a declarat Vladimir Putin la Atena într-o conferinţă de presă, organizată în comun cu premierul grec, Alexis Tsipras. „În aceeaşi situaţie se află şi Polonia”, a continuat preşedintele rus.

Vladimir Putin nu a specificat ce măsuri concrete va lua Rusia, însă a subliniat că nu va face primul pas şi doar va răspunde la acţiunile Washingtonului. „Nu vom acţiona până când nu vom vedea rachete în zonele cu care ne învecinăm”, a mai spus preşedintele rus.

UPDATE MAE îşi exprimă surprinderea faţă de poziţia preşedintelui Rusiei cu privire la sistemul de apărare antirachetă de la Deveselu

Ministerul Afacerilor Externe îşi exprimă surprinderea cu privire la poziţia exprimată în 27 aprilie, la Atena, de preşedintele Federaţiei Ruse cu privire la sistemul de apărare antirachetă din România, se arată într-un comunicat al ministerului.

„Această poziţie relevă o ignorare a situaţiei reale pe care atât România, cât şi Aliaţii săi au explicat-o în repetate rânduri în ceea ce priveşte caracterul pur defensiv al sistemului de apărare antirachetă. Ar putea fi, totodată, interpretată ca o ameninţare la adresa securităţii regionale. Reamintim şi cu această ocazie că prevederile Acordului bilateral dintre România şi SUA în domeniul apărării antirachetă reglementează cu stricteţe caracterul defensiv al sistemului de la Deveselu şi conformitatea acestuia cu prevederile Cartei ONU. MAE reiterează că acest sistem nu este îndreptat împotriva Federaţiei Ruse sau a altui stat”, se arată în comunicatul MAE.
MAE vorbeşte în precizările sale despre „distorsionarea repetată” a realităţilor.
„Distorsionarea repetată a acestor realităţi nu face decât să menţină o atmosferă tensionată, în contradicţie cu spiritul de deschidere manifestat de România şi Aliaţii săi pe tema apărării antirachetă. În plus, este surprinzătoare plasarea acestui subiect în cadrul regional de securitate, în condiţiile în care, sunt binecunoscute cauzele evoluţiilor preocupante din ultimii ani în materie de securitate regională”, mai susţine MAE.

Te-ar mai putea interesa și
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Slovacia va trimite militari pe flancul estic al NATO, inclusiv în România
Un număr de până la 101 membri ai forţelor armate slovace sunt aşteptaţi să ia parte la întărirea protecţiei spaţiului aerian al statelor din flancul estic al NATO, în cadrul operaţiunii......
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub
Tariful pentru apă în Bucureşti urmează să fie majorat cu 0,85 lei / metru cub, în vederea realizării unor bazine ...
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Stadiul fizic al secţiunii 3, Cornetu – Tigveni, a autostrăzii A1 Sibiu – Piteşti, a ajuns la 17,35%
Directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, a menționat ...
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta încheie un acord cu statele americane și plătește 17 miliarde de dolari în dosarul privind siguranța copiilor
Meta Platforms a convenit cu autoritățile din Statele Unite un acord care poate ajunge la aproximativ 17 miliarde de dolari ...