Putin câştigă alegerile din primul tur, cu peste 60% din voturi SONDAJ

Între 63 la sută şi 66 la sută dintre ruşi vor vota pentru actualul premier şi candidat Vladimir Putin în timpul alegerilor prezidenţiale din 4 martie, a declarat vineri directorul centrului analitic Levada, Lev Gudkov, relatează RIA Novosti în pagina electronică.
Economica.net - vin, 24 feb. 2012, 12:46

„În urma studiilor recente, (…) între 63 şi 66 la sută dintre cei care se vor prezenta la urne pe 4 martie vor vota cu Vladimir Putin”, a declarat Gudkov în timpul unei conferinţe de presă de vineri.

În total, poporul rus va putea alege între cinci candidaţi: Vladimir Putin (Rusia Unită), Ghennadi Ziuganov (Partidul Comunist), Vladimir Jirinovski (Partidul Liberal-Democrat), Serghei Mironov (Rusia Justă) şi Mihail Prohorov (independent).

Vladimir Putin, care a fost deja preşedinte între anii 2000 şi 2008 cu două mandate consecutive de patru ani, plănuieşte de această dată, condorm unei reforme constituţionale, să îndeplinească un mandat de şase ani.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, este așteptat la DNA pentru audieri – surse
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, este așteptat la DNA pentru audieri – surse
Ciprian Ciucu, primarul Capitalei și prim-vicepreședintele PNL, a fost chemat joi la audieri de procurorii DNA, potrivit unor surse citate de Mediafax...
Atac dur al lui Grindeanu la Bolojan: L-a minţit pe președintele Nicușor Dan. Răspunsul preşedintelui PNL
Atac dur al lui Grindeanu la Bolojan: L-a minţit pe președintele Nicușor Dan. Răspunsul preşedintelui PNL
Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a susţinut, joi, că liderul PNL, Ilie Bolojan, l-ar fi minţit pe şeful statului, ...
Cum s-ar putea schimba viitorul inteligenţei artificiale şi ce înseamnă asta pentru giganţii AI (opinie expert Panmure Liberum)
Cum s-ar putea schimba viitorul inteligenţei artificiale şi ce înseamnă asta pentru giganţii AI (opinie expert Panmure ...
Explozia inteligenței artificiale (AI) se bazează pe ideea că mai mare înseamnă mai bine, însă un studiu recent sugerează ...
Industria de apărare din Europa şi România intră într-un nou ciclu economic – analiză EY
Industria de apărare din Europa şi România intră într-un nou ciclu economic – analiză EY
Deciziile politice şi strategice adoptate la nivelul NATO şi al Uniunii Europene marchează începutul unui nou ciclu economic ...