Putin: Grecia nu a cerut ajutor financiar din partea Rusiei

Grecia nu a cerut ajutor financiar din partea Rusiei, a declarat miercuri preşedintele rus Vladimir Putin, cu ocazia întrevederii pe care a avut-o la Moscova cu premierul grec Alexis Tsipras, relatează AFP şi Reuters, preluate de Agerpres.
Economica.net - mie, 08 apr. 2015, 14:20
Putin: Grecia nu a cerut ajutor financiar din partea Rusiei

„Grecia nu ne-a adresat o cerere de ajutor financiar”, a spus Putin.

Liderul de la Kremlin a precizat totuşi că Rusia ar putea oferi credite pentru proiecte comune mai ample cu Grecia în viitor.

Putin a afirmat că Grecia ar achita orice astfel de împrumut din profiturile obţinute din viitoarele astfel de proiecte. El nu a oferit mai multe detalii, dar a precizat că a discutat în amănunt această idee cu Tsipras, potrivit Reuters. El a adăugat că creditorii internaţionali ai Atenei ar avea de câştigat de pe urma cooperării dintre Rusia şi Grecia.

Preşedintele rus a mai declarat că Moscova ar fi interesată să participe la oferte de privatizare, în cazul în care Grecia va organiza astfel de licitaţii, şi şi-a exprimat speranţa că firmele din Rusia nu vor fi dezavantajate în faţa altor posibile companii.

Putin a anunţat totodată că Grecia şi Rusia au adoptat un plan comun de acţiune pentru 2015 şi 2016, potrivit The Guardian. „Am convenit să acordăm mai multă atenţie cooperării în privinţa investiţiilor. Până acum, cifrele au fost destul de modeste la acest capitol”, a spus liderul de la Kremlin.

Putin a afirmat de asemenea că Grecia poate deveni un centru de distribuţie a energiei.

Vizita lui Tsipras la Moscova are loc cu o zi înainte de data programată pentru plata de către Grecia a sumei de 450 de milioane de euro către FMI, în cadrul programului de asistenţă convenit.

Alexis Tsipras va rămâne până joi la Moscova, urmând să aibă întrevederi şi cu prim-ministrul rus Dmitri Medvedev şi cu preşedintele Dumei de Stat, Serghei Narâşkin.

Pe de altă parte, ministrul rus al dezvoltării economice, Alexei Uliukaiev, a anunţat anterior miercuri că Rusia a elaborat mai multe propuneri care ar putea duce la ridicarea embargoului impus produselor alimentare provenite din Grecia.

Embargoul, introdus anul trecut ca răspuns la sancţiunile occidentale impuse Moscovei pentru rolul său în criza din Ucraina, a restricţionat accesul producătorilor europeni de alimente pe piaţa din Rusia.

„Vom discuta în detaliu această chestiune mâine (joi) la reuniunea premierului Dmitri Medvedev cu omologul său grec Alexis Tsipras la care voi participa şi eu. Am pregătit mai multe propuneri referitoare la embargou şi le vom discuta”, a spus Uliukaiev, potrivit AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat marţi că a avut o convorbire telefonică cu câştigătorul alegerilor din Ungaria, viitorul premier Peter Magyar, căruia i-a......
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. 94% din sumă a fost achitată în baza poliețelor facultative
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. ...
Companiile de asigurări au achitat, anul trecut, despăgubiri de 209 milioane de lei pentru refacerea locuințelor asigurate, ...
Zelenski promite repararea conductei Drujba
Zelenski promite repararea conductei Drujba
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi în cadrul vizitei sale la Berlin repararea oleoductului Drujba, ...
Interzis pe reţele sociale/buletin de internet – Macron face videoconferinţă cu preşedintele Comisiei Europene
Interzis pe reţele sociale/buletin de internet – Macron face videoconferinţă cu preşedintele Comisiei Europene
Preşedintele francez Emmanuel Macron va organiza joi o videoconferinţă cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der ...