Putin i-a luat apărarea lui Edward Snowden, numindu-l „apărător al drepturilor omului”

Preşedintele rus Vladimir Putin a apreciat miercuri că fostul consultant al serviciilor de informaţii americane Edward Snowden, care şi-a găsit refugiu în Rusia, este un "băiat străin", cu convingeri, care s-a condamnat la o viaţă "dificilă", calificându-l totodată drept un "apărător al drepturilor omului" neînţeles de Statele Unite, relatează AFP.
Economica.net - mie, 04 sept. 2013, 18:15
Putin i-a luat apărarea lui Edward Snowden, numindu-l

„Înţeleg că serviciile secrete americane au interesul de a-l prezenta ca pe un trădător, dar este un om care are un mod de a gândi cu totul diferit, el se consideră un apărător al drepturilor omului (…) şi se comportă cu noi ca atare”, a declarat Putin într-un interviu acordat Pervîi Kanal.

„Probabil, după ce va trece un anumit timp, America va înţelege că nu este un trădător sau un spion, că este un om cu convingeri (…) şi se vor găsi anumite compromisuri”, a subliniat preşedintele rus.

Snowden „nu a încercat vreodată să ne divulge ceva”, a afirmat Putin, răspunzând întrebării dacă informaticianul american a propus serviciilor secrete ruseşti informaţii confidenţiale despre activităţile colegilor lor americani.

„Nu am primit nimic din partea sa şi nici nu ne-am dorit”, a precizat el, afirmând că Rusia nu l-a mai solicitat în acest sens deoarece serviciile americane au „modificat tot” ce ar fi putut dezvălui.

„Este un băiat străin”, a apreciat Putin.

„El s-a condamnat la o viaţă dificilă”, a adăugat preşedintele rus.

„Nu îl vom preda (Statelor Unite, n.red.). Poate să se simtă în siguranţă aici. Dar mai târziu?”, a continuat el.

„Este destinul său, el l-a ales (…) şi crede că este nobil, justificat şi că aceste sacrificii sunt necesare”, a precizat şeful statului rus.

La începutul lunii august, Edward Snowden a obţinut azil temporar de un an în Rusia, după ce a petrecut peste o lună în zona de tranzit a aeroportului Şeremetievo din Moscova, unde a sosit din Hong Kong.

Washingtonul a cerut în mai multe rânduri extrădarea lui Snowden în ţara natală, unde a fost inculpat de spionaj după ce a făcut dezvăluiri despre supravegherea electronică mondială efectuată de Statele Unite.

Putin a anunţat că informaticianul american a contactat în Hong Kong diplomaţi ruşi înainte de a veni la Moscova, propunând Rusiei „să lupte împreună cu el împotriva încălcărilor drepturilor omului şi legii de Statele Unite”.

Putin afirmă că a respins această propunere, subliniind că a acceptat să-l găzduiască pe cetăţeanul american cu o singură condiţie, şi anume ca el să înceteze dezvăluirile despre programele de spionaj ale ţării sale.

Liderul rus a precizat că a aflat despre sosirea lui Snowden la Moscova doar cu două ore înainte de aterizarea avionului său.

„Nu am nicio idee în legătură cu ceea ce va face acum”, a spus Putin.

Într-un interviu acordat cotidianului Moskovski Komsomoleţ, avocatul rus al lui Snowden, Anatoli Kucerena, declară că „totul merge spre bine” pentru Snowden, a cărui domiciliu rămâne necunoscut.

„Călătoreşte, se interesează de multe lucruri (…), îşi face cunoştinţe noi”, spune avocatul.

Informaticianul „ţine legătura” cu apropiaţii săi din Statele Unite, iar tatăl său va veni în curând în Rusia, a anunţat Kucerena.

Potrivit avocatului, de când a venit în Rusia, Edward Snowden a citit câteva opere scrise de Dostoievski şi îi place să descopere „cărţi despre tradiţii şi obiceiuri ruseşti, care îl interesează mult”.

„El primeşte multe oferte de angajare, dar încă nu a făcut o alegere”, a precizat el.

Totodată, Snowden vrea să înveţe limba rusă „şi poate să pronunţe câteva cuvinte în rusă, ca «tiajko, tiajko» (greu, greu) sau «stakan» (pahar)”, a adăugat Kucerena.

Te-ar mai putea interesa și
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Topul scumpirilor din septembrie 2026 – date inflaţie INS
Chiriile, motorina şi benzina au înregistrat cele mai mari creşteri de preţuri în septembrie 2026, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cu majorări de 39,46%, 37,61% şi, respectiv,......
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Dacia Striker „made in Turkiye” poate fi comandată în România. Prețurile încep de la 21.900 de euro
Marca Dacia, parte a grupului francez Renault, a anunțat în această dimineață lista de prețuri pentru modelul Striker ...
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât ...
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.