Putin: Încrederea dintre SUA şi Rusia era pierdută încă dinaintea crizei din Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat joi că încrederea dintre Rusia şi Statele Unite ale Americii avusese de suferit încă dinaintea crizei din Ucraina, dar că el îşi doreşte că cele două părţi să îşi reconstruiască cooperarea, transmite agenţia Reuters.
Economica.net - J, 17 apr. 2014, 14:55
Putin: Încrederea dintre SUA şi Rusia era pierdută încă dinaintea crizei din Ucraina

‘Într-o anumită măsură, încrederea a fost pierdută. Dar nu vrem să credem că noi suntem de vină’, a afirmat Putin, în cadrul sesiunii sale anuale de întrebări şi răspunsuri cu naţiunea. El a apreciat că ipocrizia americană este de vină pentru această situaţie: ‘Statele Unite ale Americii pot acţiona în Iugoslavia, Irak, Afganistan şi Libia, dar Rusia nu îşi poate apăra interesele’.

Cele două ţări s-au aflat pe poziţii diferite în mai multe dosare, de la scutul antirachetă american la extinderea NATO şi războiul civil din Siria. În vederea îmbunătăţirii relaţiei bilaterale, Putin consideră că SUA ar trebui să respecte interesele altora şi normele de drept internaţional.

În context, liderul de la Kremlin, care a asigurat că nu intenţionează să rămână preşedinte pe viaţă, a spus că Rusia nu vrea să se separe de lume printr-o ‘cortină de fier’. ‘Cortina de fier a fost o invenţie sovietică. Nu intenţionăm să ne izolăm ţara şi societatea faţă de nimeni’, a declarat el.

‘Vreau să subliniez din nou: Rusia este interesată în îmbunătăţirea relaţiilor cu SUA şi va face totul pentru a se asigura că încrederea va fi reinstaurată’, a spus şeful statului rus. SUA au impus măsuri punitive împotriva unor cetăţeni ruşi pentru a sancţiona anexarea Crimeii de către Moscova şi au anunţat că sunt dispuse să adopte măsuri şi mai dure dacă Rusia va interveni pentru a destabiliza şi mai mult Ucraina.

Pe de altă parte, Putin l-a acuzat secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, pe vremea când acesta era premierul Danemarcei, că a înregistrat în secret o conversaţie privată între ei şi a ‘scurs-o’ ulterior în presă. ‘Nu mi-a venit să cred. (…) Ce fel de încredere mai poate exista după astfel de incidente?’, s-a întrebat el retoric. Putin a subliniat însă că Moscova nu este interesată de răcirea relaţiilor cu Europa şi şi-a exprimat speranţa că sentimentul este reciproc

 

Te-ar mai putea interesa și
Niciun investitor înscris la licitaţia pentru şantierul naval din Mangalia, anunţat drept unul dintre pilonii programului SAFE
Niciun investitor înscris la licitaţia pentru şantierul naval din Mangalia, anunţat drept unul dintre pilonii programului ...
Prima licitaţie pentru şantierul naval din Mangalia, cel mai mare din România, a înregistrat zero interes din partea potenţialilor investitori. Nu s-a prezentat nici Rheinmetall, companie despre......
Cod roșu de caniculă. Restricţii de circulaţie pentru mașinile de peste 7,5 tone, pe autostrăzi, drumuri expres şi naţionale
Cod roșu de caniculă. Restricţii de circulaţie pentru mașinile de peste 7,5 tone, pe autostrăzi, drumuri expres şi ...
Circulaţia autovehiculelor de mare tonaj va fi restricţionată, duminică, în perioada în care este valabil codul roşu ...
Miruță dezminte că banii pentru construcția de autostrăzi prin programul SAFE s-au dus către firme din Ucraina. „Dintre cele nouă loturi de autostradă, şapte au fost date către firme din România
Miruță dezminte că banii pentru construcția de autostrăzi prin programul SAFE s-au dus către firme din Ucraina. „Dintre ...
Şapte din nouă loturi de autostradă, finanţate cu bani din Programul SAFE, au fost atribuite către firme din România, ...
Guvernul de la Londra vrea să extindă mecanismul de primire sponsorizată a refugiaților, în paralel cu înăsprirea regulilor de azil
Guvernul de la Londra vrea să extindă mecanismul de primire sponsorizată a refugiaților, în paralel cu înăsprirea ...
Guvernul britanic vrea să permită anumitor companii şi organizaţii să sponsorizeze primirea de refugiaţi în Regatul ...