Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze naturale prin conducta Nord Stream

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi că Rusia este pregătită să reia livrările de gaze către Germania prin conducta Nord Stream, grav avariată de exploziile submarine din 2022, dar că responsabilitatea unei decizii revine Berlinului, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 04 iun. 2026, 21:58
Putin îndeamnă Germania să ia o decizie privind reluarea livrărilor de gaze naturale prin conducta Nord Stream

Într-o întâlnire cu reprezentanţi ai agenţiilor de presă străine în marja forumului economic anual de la Sankt-Petersburg, Putin a spus că una dintre cele două conducte ale Nord Stream 2 este intactă şi ar putea începe pomparea de gaze ‘mâine’.

„Nu glumesc, doar apeşi un buton şi gazele încep să curgă. Dar pentru asta este nevoie de o decizie din partea Guvernului (Germaniei)”, a spus el.

Preşedintele rus a adăugat, însă, că Nord Stream se află sub sancţiuni americane şi că Germania ar trebui să ajungă la un acord privind eliminarea lor.

El a precizat că Rusia ar putea furniza până la 28 de miliarde de metri cubi pe an, „dar avem nevoie de un răspuns clar din partea partenerilor noştri germani către Gazprom dacă le primesc sau nu. Pentru că, în caz contrar, le vom plasa pe alte pieţe, le vom vinde altor parteneri”.

La Forumul Economic de la Sankt-Petersburg, un membru important al partidului Alternativa pentru Germania s-a întâlnit miercuri cu oficiali ruşi, prilej cu care a cerut redeschiderea Nord Stream.

Germania face mari eforturi să depăşească şocul energetic provocat de închiderea gazoductelor distruse de exploziile din septembrie 2022, care au obligat Berlinul să caute surse alternative de aprovizionare.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Nazare, despre indexarea pensiilor din 2027: Trebuie să fie „prudentă”. Când va fi luată o decizie
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara că își dorește o indexare a pensiilor la începutul anului 2027, însă decizia privind majorarea va fi luată după ce vor fi......
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
„Avem nevoie de sustenabilitate”. Ce spune ministrul Finanțelor despre noi taxe și impozite din 2027
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat duminică seara, la Digi24, că nu își dorește introducerea unor noi ...
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă această evoluţie pozitivă nu trebuie să creeze un fals sentiment de siguranţă
Nazare: România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit de 9,3% din PIB către obiectivul de 3%, însă ...
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, transmite că România este deja aproape de jumătatea drumului de la un deficit ...
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul al doilea (sondaje)
Iliana Iotova, preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, a câştigat primul tur al alegerilor, dar va fi nevoie şi de turul ...
Preşedinta în exerciţiu a Bulgariei, Iliana Iotova, a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică; ...