Qatar avertizează că este „aproape imposibil” să înlocuiască rapid livrările de gaze ruseşti către Europa

Nici Qatar şi nicio singură ţară nu are capacitatea de a înlocui livrările de gaze ruseşti către Europa cu gaze naturale lichefiate (LNG), în caz de perturbări, din cauza conflictului dintre Rusia şi Ucraina, a declarat marţi Saad Al-Kaabi, ministrul Energiei al statului din Orientul Mijlociu, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 22 feb. 2022, 15:40
Qatar avertizează că este

Tensiunile geopolitice s-au accentuat după ce preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut independenţa regiunilor separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse „să menţină pacea” în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război.

Statele Unite şi aliaţii lor europeni pregătesc un pachet de sancţiuni contra Rusiei, dar acestea ar putea afecta fluxul de gaze ruseşti către Europa.

„Cred că Rusia furnizează 30-40% din livrările către Europa. Nu există nicio o singură ţară care să poată înlocui acest nivel de gaze, nu există capacitatea de a face asta cu gaze naturale lichefiate”, le-a spus jurnaliştilor Saad al-Kaabi la o conferinţă pe terme energetice desfăşurată la Doha.

Acesta a adăugat: „Majoritatea volumelor de LNG sunt legate de contractele pe termen lung şi destinaţiile sunt precise. Aşadar, pentru a înlocui atât de rapid cantitatea de gaze ruseşti livrată Europei este aproape imposibil”.

Qatar, unul din principalii producători globali de gaze naturale lichefiate, a fost recent abordat de autorităţile SUA pentru a schimba traseul livrărilor de gaze către Europa, în cazul în care Rusia atacă Ucraina şi Washingtonul impune sancţiuni Moscovei.

Majoritatea exporturilor Qatarului de gaze naturale lichefiate sunt către clienţii din Asia, pe baza contractelor pe termen lung, dar sunt trimite cargouri şi spre Europa.

Kaabi a explicat că nivelul contractelor pe care le poate redirecţiona Qatar spre Europa este de doar 10-15%.

Terminalele europene de gaze naturale lichefiate au capacitate disponibilă limitată pentru a absorbi livrările suplimentare din SUA sau din alte state, în eventualitatea întreruperii livrărilor de gaze ruseşti.

În ultimele luni, Comisia Europeană a discutat cu exportatori importanţi de gaze naturale lichefiate, cum ar fi Statele Unite, Qatar şi Egipt, pentru ca aceştia să îşi sporească livrările către blocul comunitar.

Au avut loc, se asemenea, negocieri cu importatori cheie de gaze naturale lichefiate, precum Japonia şi Coreea de Sud, pentru ca aceştia să îşi pune propriile comenzi la dispoziţia UE. Transportul de gaz lichefiat din Qatar ar putea fi redirecţionat spre Europa în loc de Japonia, de exemplu.

Te-ar mai putea interesa și
Angajații Profi au devenit cei mai productivi din retailul alimentar
Angajații Profi au devenit cei mai productivi din retailul alimentar
Productivitatea angajaților din retailul alimentar a crescut anul trecut și cu 43% față de 2024, majoritatea jucătorilor mari din această piață având creșteri pe acest segment. În......
Ce bănci dau cele mai mari sume la creditele fără garanții pentru refinanțare? Care sunt cele mai mari perioade pe care poți extinde creditul
Ce bănci dau cele mai mari sume la creditele fără garanții pentru refinanțare? Care sunt cele mai mari perioade pe care ...
Creditele de consum, fără garanții, dar cu destinația refinanțare, în general, au ajuns să fie acordate în sume destul ...
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Compania Hidro Prahova sistează furnizarea apei potabile în orașul Breaza și comuna Adunați, din cauza vijeliei
Alimentarea cu apă potabilă a mai multor zone din oraşul Breaza şi a comunei Adunaţi va fi întreruptă, luni seară, ...
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough. Airbus și Boeing și-au asigurat primele comenzi
Salonul Aeronautic de la Farnborough, Marea Britanie, s-a deschis luni, Boeing şi Airbus asigurându-şi primele comenzi ...