Rachetele Patriot – Fifor: În maxim două săptămâni promovăm în Parlament proiectul pentru achiziţionarea primului sistem

Ministrul Apărării, Mihai Fifor, a declarat miercuri că în maximum două săptămâni va fi promovat în Parlament proiectul de lege pentru achiziţionarea primului sistem Patriot.
Economica.net - mie, 04 oct. 2017, 12:34
Rachetele Patriot - Fifor: În maxim două săptămâni promovăm în Parlament proiectul pentru achiziţionarea primului sistem

‘În ceea ce mă priveşte, ca ministru al Apărării, nu voi evita niciodată să vin în faţa Parlamentului României cu o solicitare de aprobare, prin proiecte de legi, pentru achiziţionarea echipamentelor din programul de înzestrare. Primul pas pe care îl facem în perioada imediat următoare, mă refer la maxim două săptămâni, este să promovăm în Parlament proiectul de lege pentru achiziţionarea primului sistem Patriot, astfel încât să putem contracta în prima parte a lunii noiembrie acest prim sistem’, a spus Fifor la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că cele şapte sisteme Patriot pe care le va achiziţiona România în următorii ani asigură apărarea întregului spaţiu, atât aerian, cât şi terestru.

‘Prin urmare, e foarte puţin probabil ca cineva să încerce să atace baza de la Deveselu şi noi să nu apărăm această zonă. Noi discutăm despre o prezenţă a României avansată în zona Mării Negre, discutăm despre prezenţa Românei ca partener strategic în flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice, prin urmare tot ce achiziţionăm în România şi totodată tot ce dezvoltăm prin industria de apărare românească reprezintă capabilităţi de înzestrare a Armatei României ca partener în NATO şi partener strategic în relaţia cu Statele Unite ale Americii’, a arătat Fifor, întrebat dacă sistemele Patriot vor apăra tot spaţiul ţării inclusiv baza de la Deveselu.

Ministrul Apărării a menţionat că achiziţia de sisteme Patriot este una ‘Guvern la Guvern’, ceea ce înseamnă că nu este purtătoare de offset.

‘Pe de altă parte, de pildă, programul cu General Dynamics este un program care are şi offset. Până la sfârşitul anului vom încheia contractul de achiziţie pentru transportoare blindate 8×8 Piranha în parteneriat cu General Dynamics. Vineri, la ora 11,00, vom avea o întâlnire cu partenerii americani la primul-ministru Tudose pentru, să-i zicem, o ultimă lectură pe memorandumul de înţelegere cu General Dynamics şi, totodată, pentru a putea să trecem şi la contractarea primelor transportoare. Vă reamintesc că acest program înseamnă retehnologizarea Uzinei Mecanice Bucureşti şi producerea în România de transportoare blindate Piranha 5’, a explicat ministrul Apărării.

Fifor a arătat că din bugetul Ministerului Apărării de 2% din PIB, 38 – 40% sunt bani destinaţi programului de înzestrare, iar restul este dedicat altor nevoi pe care le are Armata Română: înzestrarea cu echipament militar altul decât tehnică militară de luptă, ţinute, echipamente de logistică.

‘Practic, suntem cu execuţia bugetară în grafic şi până la sfârşitul anului vom cheltui suma aceasta. Suntem cu execuţia bugetară undeva la 65%, diferenţa constituind-o achiziţia despre care tocmai am vorbit şi care reprezintă partea cea mai consistentă a bugetului Ministerului Apărării’, a menţionat el.

Te-ar mai putea interesa și
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, în ciuda crizei energiei provocată de războiul din Orientul Mijlociu
Șefa BCE Christine Lagarde spune că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, ...
Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat vineri că aşteptările inflaţioniste pe termen lung în zona euro rămân în linii mari ancorate, chiar dacă criza energiei......
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane de euro
Proiectul CARMEN derulat de Delgaz Grid, Transelectrica și ESO Bulgaria primește o finanțare nerambursabilă de 104 milioane ...
Compania energetică Delgaz Grid, membră a grupului E.ON România, anunță că a semnat vineri, 22 mai 2026, contractul ...
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Șeful CNAIR, replică la trei „atacuri succesive” ale USR: Răspunsul îl dau cifrele și instanța
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din zonele rurale
China și-a modificat sistemul de reședință permanentă și deschide astfel orașele muncitorilor migranți veniți din ...
China a modificat vineri sistemul său de reşedinţă permanentă, numit "hukou", solicitând ca mai multe oraşe să abolească ...