Radu Mazăre, în arest la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi ca primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, să fie cercetat în arest la domiciliu, într-un dosar în care este acuzat de DNA de fapte de corupţie, însă decizia instanţei nu este definitivă.
Economica.net - vin, 22 mai 2015, 06:14
Radu Mazăre, în arest la domiciliu. Decizia instanţei nu este definitivă

Curtea supremă a admis o cerere a lui Radu Mazăre de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.

Radu Mazăre se află în arest preventiv din 2 aprilie.

Potrivit DNA, în perioada 2006-2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul omului de afaceri Sorin Strutinsky, a solicitat şi primit circa 2 milioane de euro de la reprezentanţii a două societăţi comerciale, în scopul facilitării emiterii documentaţiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenţionau să le deschidă în Constanţa.

‘Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanţii societăţii respective cu o firmă controlată de Mazăre atât direct, cât şi prin intermediul celuilalt inculpat. În perioada 2008-2014, Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la o societate comercială peste 7 milioane de euro pentru că a asigurat acesteia câştigarea unei licitaţii organizate de Primăria Constanţa pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a oraşului. În acelaşi timp, între firma respectivă şi instituţia publică condusă de Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani, cu un cost total estimat de 1.194.056.850 lei – circa 335 milioane de euro’, preciza DNA.

Potrivit sursei citate, în perioada noiembrie 2006-2013, edilul Constanţei a participat la încheierea a 12 contracte între primărie şi societatea controlată de el şi de celălalt inculpat, în valoare totală de peste 6 milioane lei.

‘În perioada noiembrie 2008-2012, Mazăre a semnat 13 contracte, acorduri-cadru şi contracte subsecvente încheiate între primărie şi o societate la care era asociat Strutinsky, în valoare totală de peste 23 milioane lei. Aceste contracte au vizat achiziţia unor servicii artistice desfăşurate cu diverse ocazii, organizarea unor spectacole artistice, serviciul de pază a bunurilor publice şi private aparţinând municipiului Constanţa, serviciul de protecţie a funcţionarilor Primăriei Municipiului Constanţa aflaţi în exerciţiul funcţiunii în perioada 15 februarie 2009-15 februarie 2012, etc’, arată DNA.

Procurorii au constatat că, în ambele cazuri, au fost obţinute foloase atât pentru sine, prin societatea pe care o controla şi cu care Radu Mazăre s-a aflat în raporturi comerciale în ultimii 5 ani, înainte de comiterea faptei, cât şi pentru Sorin Strutinsky.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul bulgar relaxează regulile privind accesul pe piața forței de muncă a muncitorilor străini din afara UE
Guvernul de la Sofia a aprobat miercuri amendamente la Legea privind migraţia şi mobilitatea forţei de muncă, pentru a optimiza procedurile pentru accesul angajaţilor sezonieri din ţări terţe......
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Volkswagen lansează ID Cross, un SUV-ul electric de 28.000 de euro care atacă pozițiile Renault 4 și Ford Puma Gen-E
Grupul Volkswagen își extinde ofensiva pe segmentul vehiculelor electrice accesibile prin deschiderea comenzilor pentru ...
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă cu 11 ani
Consiliul Concurenței a câștigat procesul pe care-l avea cu fosta companie HP România, pentru o amendă dată în urmă ...
Consiliul Concurenței a anunțat astăzi că Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat definitiv încălcarea ...
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze EU-ETS 2, noua taxă de carbon pe gaze și combustibili
Ne așteaptă o taxă nouă, de un leu pe litru de carburant. România și alte 9 țări UE cer Bruxelles-ului să reanalizeze ...
Zece țări, printre care și România, au solicitat Uniunii Europene să reanalizeze o nouă taxă pe carbon aplicată carburanților, ...